Domnul este aproape GBV

Iosif a trebuit „să se facă cunoscut“. Ceva mai puțin decât atât nu ar fi satisfăcut inima lui, după cum, de asemenea, ceva mai puțin decât atât nu ar fi oferit odihnă inimii fraților lui. Acesta este și felul în care iubitul Mântuitor lucrează față de păcătosul stăpânit de teamă. Nimic altceva nu ne poate înlătura povara de vinovăție, decât descoperirea faptului că totul este cunoscut deplin și iertat deplin de Acela împotriva Căruia noi am păcătuit. Faptul că ajungem să ne cunoaștem inimile, oricât de necesar ar fi acest lucru, nu ne va aduce odihnă pentru suflet.

Putem plânge mult, apăsați de chinuitoarea povară a păcatelor din trecutul nostru, însă tot nu vom fi mângâiați. Căci nu descoperirea răului din inimile noastre, oricât de dureroasă ar fi, nu pocăința, oricât de reală ar fi, și nu întristarea din cauza păcatului, oricât de sinceră ar fi, nimic din toate acestea nu va oferi mângâiere sufletului. Pentru a căpăta odihnă și pace, este nevoie ca Isus să Se descopere pe Sine Însuși! Căci doar când descoperim că inima Lui este plină de har, deși în fața Lui se află un om plin de păcat, și doar când înțelegem că din inima Lui nu se revarsă nimic altceva față de noi decât dragoste, deși ne cunoaște deplin toate păcatele, doar atunci ne putem odihni. Și ne odihnim nu în vreun lucru pe care îl găsim în noi înșine, ci în ceea ce este El. Dar, pentru o astfel de descoperire a inimii Lui, trebuie să fim singuri cu Isus! Minunat moment în istoria sufletelor noastre, când toți oamenii dispar dinaintea noastră și noi nu mai vedem pe nimeni altcineva „decât pe Isus singur“! Ce liniște când, singuri în prezența Lui și având conștiența păcătoșeniei noastre, descoperim că El, deși ne cunoaște până în cele mai mici amănunte, totuși, cunoscându‑ne astfel, ne iubește!

Femeia din Sihar, aflându‑se singură în prezența Celui care îi descoperise tot păcatul inimii („mi‑a spus toate câte am făcut“ – Ioan 4.29), este martora unui tablou inexprimabil: în fața unei păcătoase copleșite de păcat, Isus Se descoperă pe Sine Însuși ca fiind Hristosul plin de har și de adevăr! Deși cunoștea tot ce făcuse ea, El îi spune: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela [Hristosul]“. În loc să fie respinsă, odată ce este expusă în prezența Hristosului lui Dumnezeu, această păcătoasă este atrasă: „Vino aici!“. Domnul pare să‑i spună: «Știu toate relele pe care le‑ai făcut, dar chiar dacă păcatul a făcut din tine o femeie singuratică, căci te‑a lipsit de compania femeilor, totuși la Mine ești bine venită –Vino!».

H. Smith