Domnul este aproape GBV

Cuvântul „slăbiciune“ este folosit în Biblie pentru a ilustra aspecte multiple. În funcție de context, înțelegem ușor de fiecare dată la ce Se referă Dumnezeu când folosește acest termen. În 2 Corinteni este vorba de slăbiciune în slujbă.

Din răspunsul pe care Domnul i l‑a dat lui Pavel la rugăciunea sa, apostolul a înțeles că handicapul său nu era un dezavantaj nici pentru el și nici pentru slujbă. Dimpotrivă! Lui Dumnezeu Îi face plăcere să comunice adevărul Său printr‑o unealtă slabă în ochii oamenilor. El permite uneori ca slujitorii Săi să lucreze într‑un mod care în fața celorlalți pare de disprețuit. Aceasta ne explică bine 2 Corinteni 13.4, unde se spune că Hristos a fost răstignit în slăbiciune. Mântuitorul nostru a venit pe pământ pentru a muri pe crucea de la Golgota. Când era atârnat acolo, El a fost expresia celei mai mari slăbiciuni. Dar tocmai în acea clipă a câștigat victoria cea mai mare.

În același mod îi folosește Domnul și pe slujitorii Săi: ei nu pășesc în față ca eroi, ci adesea într‑un mod foarte umil, de disprețuit. Dar tocmai în această slăbiciune se desăvârșește puterea lui Dumnezeu. De ce a ales Dumnezeu această cale? De ce trebuie să se facă slujba creștină într‑un mod așa de slab? Pentru că numai Lui I se cuvine onoarea, iar oamenii nu trebuie să se laude cu ei înșiși!

Când o doamnă elevată a auzit că la orele de vestire a Cuvântului nu se așteaptă vorbiri pregătite și șlefuite și, de asemenea, că vorbitorul și predica nu sunt hotărâte dinainte, a spus cu un ton disprețuitor: «Ceea ce se improvizează nu poate fi decât ceva neînsemnat». Aceasta este opinia oamenilor, dar Dumnezeu are alte gânduri. El folosește intenționat unelte slabe, pentru a Se proslăvi pe Sine și pentru a‑i binecuvânta pe oameni. Astfel, Ilie a trebuit să învețe că Dumnezeu nu era în vântul puternic, nici în cutremur, nici în foc, ci în susurul blând.

M. Billeter