Domnul este aproape GBV
El, împotriva oricărei speranței, a crezut cu speranță spre a deveni tată al multor națiuni, potrivit cu ce s‑a spus: «Așa va fi sămânța ta»; și, nefiind slab în credință, nu s‑a uitat la propriul său trup, aproape mort, având cam o sută de ani, și nici la pântecul mort al Sarei, și nu s‑a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, prin necredință, ci a fost întărit prin credință, dându‑I glorie lui Dumnezeu.
Romani 4.18‑20
Cu privire la fiul promis, Avraam a crezut, pe de o parte, împotriva oricărei speranțe. Împrejurările erau contrare împlinirii promisiunii divine: „Și Avraam și Sara erau bătrâni, înaintați în zile; Sarei îi încetase rânduiala femeilor“ (Geneza 18.11). Totuși, el a crezut.
Pe de altă parte, a crezut cu speranță. El privea dincolo de împrejurări, la Dumnezeul Atotputernic care avea să facă o minune dublă. Avraam s‑a încrezut în Acela care i‑a spus: „Este ceva prea greu pentru Domnul?“ (Geneza 18.14). Și credința sa a fost răsplătită. Sara a născut un fiu, iar Avraam i‑a dat numele Isaac (Geneza 21.1‑7).
Când Avraam se afla cu fața la pământ înaintea Domnului, cu un an înainte de a se naște fiul său, el a râs, având o credință mică. Dumnezeu a hotărât numele acestui fiu: el trebuia să se numească Isaac, adică „cel care râde“ (Geneza 17.17,19). Cu aceasta spunea totodată: tu vei râde în credință, când promisiunea Mea se va împlini și se va naște Isaac.
Cu privire la țara promisă, aceasta a avut în viața de credință a lui Avraam un loc central. Prin credință a plecat din Mesopotamia, căci Dumnezeu a vrut să‑i dea această țară (Geneza 12.1). Prin credință a străbătut țara, pentru a o cunoaște (Geneza 12.6). Prin credință a privit în comuniune cu Domnul la această țară (Geneza 13.14‑18).
M. Billeter