Domnul este aproape GBV

Când șarpele a ispitit‑o pe Eva să mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului, ea „a văzut că pomul era bun de mâncat și că era plăcut pentru ochi și că pomul era de dorit ca să dea inteligență“. După ce ea a încălcat porunca lui Dumnezeu, mâncând din rodul acelui pom, i‑a dat să mănânce și soțului ei, și astfel omul a căzut în păcat și a devenit pradă „poftei cărnii, poftei ochilor și trufiei vieții“, despre care scrie apostolul Ioan (1 Ioan 2.16). Până la acel moment, ei își păstraseră starea de inocență prin ascultarea față de Dumnezeu; de acum încolo însă aveau să fie robi ai unui stăpân rău, căruia nu i se puteau împotrivi.

Cu câtă plăcere ne întoarcem privirile către Omul al Doilea, atunci când El a fost confruntat cu aceeași ispită, de fapt cu „orice ispită“ (Luca 4.13)! Omul dintâi s‑a ascuns de Dumnezeu în mijlocul pomilor din grădină, în timp ce, în pustie, diavolul a fost cel care a plecat de la Domnul. Ce anume a făcut diferența? Eva, la întrebarea lui Satan, a răspuns, într‑adevăr: „Dumnezeu a spus“, însă a făcut lucrul acesta doar la început. Prin contrast, pe Domnul Îl auzim spunând mereu: „Este scris […] Este scris […] S‑a spus“ (Luca 4.4,8,12). El Și‑a manifestat umanitatea desăvârșită prin faptul că L‑a așezat întotdeauna pe Dumnezeu înaintea Sa și a ascultat de El.

Apostolul Ioan le scrie tinerilor din familia lui Dumnezeu: „Sunteți tari și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și l‑ați biruit pe cel rău“. Este nevoie însă de mai mult: „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume“. Diavolul caută să‑i distragă pe cei credincioși de la calea ascultării, folosind atracțiile acestei lumi. Noi să‑L ținem însă pe Dumnezeu întotdeauna înaintea ochilor noștri!

S. Attwood