Domnul este aproape GBV

Lăsați‑le să crească amândouă împreună până la seceriș.

Înlăturați pe cel rău dintre voi înșivă!

Matei 13.30; 1 Corinteni 5.13

Atunci când confundăm sau punem pe aceeași treaptă „Împărăția cerurilor“ cu „Adunarea lui Dumnezeu“, consecințele sunt dezastruoase. În timp ce în Împărăția cerurilor este valabil principiul „lăsați‑le să crească amândouă împreună până la seceriș“, Adunării i se poruncește: „Dați‑l afară dintre voi pe cel rău“ (1 Corinteni 5.13). Dacă între Împărăția cerurilor și Adunare nu ar exista această distincție, ar însemna să avem comuniune la Masa Domnului cu oamenii imorali și cu învățătorii falși doar pentru că au mărturisit că sunt creștini. Altfel spus, ar însemna să mergem împreună cu bețivi, cu sectanți, cu adulteri și cu „antihriști“; dar desigur că nu aceasta este învățătura Sfintei Scripturi.

Când este vorba despre Adunare și despre comuniunea practică, adunarea locală are autoritatea de a lega și de a dezlega, adică de a exercita disciplină, așa cum ne arată Domnul Isus în Matei 18.18. Dacă cineva cade într‑un păcat, Adunarea nu mai poate avea comuniune cu un astfel de om. Chiar și în cazul umblării în neorânduială, instrucțiunile sunt la fel de clare: „Vă poruncim dar, fraților, în Numele Domnului nostru Isus Hristos, să vă îndepărtați de orice frate care umblă în neorânduială“ (2 Tesaloniceni 3.6). Credincioșii trebuie să se depărteze și de cei care fac dezbinări și dau prilej de poticnire (Romani 16.17). Cei care nu aduc învățătura lui Hristos nu trebuie primiți în casă, nici măcar să fie salutați (2 Ioan 10).

Chiar dacă Adunarea lui Dumnezeu, la fel ca Împărăția cerurilor, a ajuns în declin în ce privește forma exterioară, principiul și porunca lui Dumnezeu rămân valabile: „Oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de nedreptate“ (2 Timotei 2.19). Acest îndemn nu are însă nicidecum de‑a face cu îndepărtarea unor astfel de oameni din Împărăția cerurilor.

C. Briem