Domnul este aproape GBV

„Dă‑Mi să beau.“ Prin această rugăminte umilă, Isus deschide gura și inima acestei religioase, dar păcătoase, femei. Ea este mândră de existența străvechii fântâni din care băuseră patriarhul Iacov, fiii săi și vitele sale. Această legătură strânsă cu tradiția religioasă îi hrănește mândria și nu o împiedică să trăiască în păcate grele. În setea după împlinirea vieții, ea își caută fericirea în religie și în păcat. Dar niciuna dintre ele nu potolește dorul adânc al inimii omenești.

„Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou; dar cine va bea din apa pe care i‑o voi da Eu nicidecum nu va înseta niciodată, ci apa pe care i‑o voi da Eu va deveni în el izvor de apă, țâșnind spre viața eternă.“ Prin aceasta, femeia primește o ofertă divină: apa vie! Este viața eternă care, în puterea Duhului Sfânt, potolește setea inimii. Această viață este în cel credincios un izvor care îl face capabil să aibă părtășie cu Dumnezeu și care, în cele din urmă, îl va duce în patria vieții eterne, în Casa Tatălui.

Femeia simte că acest Dar divin i‑ar putea potoli dorul. De aceea Îi cere: „Doamne, dă‑mi această apă“. Fiind pe deplin pregătit să‑Și dovedească harul, Domnul Isus dă pe față tristul adevăr al păcatelor ei. Cu profundă dragoste și cu un tact desăvârșit, El o întreabă de bărbatul ei: „Mergi, cheamă‑l pe bărbatul tău și vino aici“. Păcatele ei trebuie scoase la iveală și trebuie soluționate potrivit standardelor lui Dumnezeu, pentru ca ea să poată primi această apă vie.

„Nu am bărbat.“ Recunoașterea ei este sinceră, dar incompletă. În harul Său, Domnul o acceptă și, în dragostea Sa, o completează: „Bine ai zis: «Nu am bărbat», pentru că cinci bărbați ai avut și acela pe care‑l ai acum nu‑ți este bărbat“. Acest fel de comportament al Domnului, delicat și plin de dragoste, naște de două mii de ani profundă admirație în inimile celor credincioși.

M. Billeter