Domnul este aproape GBV

Dragostea, care este însăși natura lui Dumnezeu și care imprimă o pecete divină asupra tuturor celorlalte calități, le strânge și le leagă ca într‑un mănunchi, însuflețindu‑le cu viața și cu căldura ei. Oare nu aceasta a fost și trăsătura dominantă a vieții lui Hristos, cea care a asigurat unitatea și armonia perfectă în manifestarea tuturor celorlalte calități? În fond, nu dragostea este sursa din care izvorăsc toate celelalte? „Dacă am dragoste“, toate celelalte vor ieși la iveală (vedeți 1 Corinteni 13).

Este posibil să întâlnim calități naturale asemănătoare multora dintre cele menționate în versetele 12 și 13 din Coloseni 3, și care aparțin vieții divine, dar este foarte puțin probabil să le regăsim reunite în legătura dragostei divine, care să facă din ele un tot unitar, astfel că, mai târziu, ele se manifestă, în mod obișnuit, cu o lipsă de energie care le face să degenereze în defecte. Blândețea se va uni cu nepăsarea; bunătatea va deveni slăbiciune; îngăduința și îndelunga‑răbdare vor supraviețui în detrimentul sfințeniei și al adevărului. În viața divină, dimpotrivă, există acea energie a dragostei, care provine din comuniunea cu Dumnezeu și care menține trăsăturile de caracter ale lui Dumnezeu. Acolo unde există dragoste, există caracter, ceva complet, o justețe practică, o perfecțiune, o decență și o energie care fac să se manifeste aceste calități pe care numai dragostea le poate da.

Același lucru îl găsim și în 2 Petru 1: „Adăugați, […] la dragostea frățească, iubirea“. Chiar și printre credincioși, dacă nu există conștiența prezenței lui Dumnezeu, dacă nu există comuniune cu Dumnezeu în dragoste, atunci sentimentele creștine de dragoste pot degenera în simpatie sau bunăvoință omenească, care nu ne ferește de rău, ci ne conduce la a scuza și la a tolera răul. Astfel, dragostea este legătura desăvârșirii, deoarece desăvârșirea este însuși ansamblul armonios al tuturor calităților, iar acest ansamblu nu există decât prin liantul numit „dragoste“.

H. Rossier