Domnul este aproape GBV
Și, iată, niște bărbați aduceau pe pat un om care era paralizat; și căutau să‑l ducă înăuntru și să‑l pună înaintea Lui.
Luca 5.18
În această casă Îl găsim pe Domnul și, de asemenea, găsim cuvântul și puterea Sa. Ce atracție, atât pentru cei sănătoși, cât și pentru cei bolnavi! O mare mulțime Îl înconjoară. Unii speră să primească ajutor din partea Lui, în timp ce alții caută doar senzație. Multe dintre lucrările făcute de Domnul Isus pe pământ cuprind vindecarea bolnavilor, conducând uneori până la învierea dintre cei morți. Aceste minuni erau în primul rând semne pentru poporul Israel și confirmau faptul că Dumnezeu Se întorsese la poporul Său prin Hristos.
Vindecarea paraliticului și iertarea păcatelor sale fac trimitere la faptul că Dumnezeu era gata să‑l ierte pe poporul Său Israel și să pună capăt măsurilor corective pe care le impusese prin boli și prin suferințe trupești. Prin urmare, găsim aici o împlinire, în parte, a Psalmului 103.3 și a textului din Isaia 40.1,2. În acest fel administrativ de a acționa, iertarea și mântuirea merg mână‑n mână: mântuirea pretinde o cerere de iertare și, la rândul ei, este o dovadă că Dumnezeu a iertat.
Vedem mai departe în această relatare că Dumnezeu îl iartă pe acela care își mărturisește păcatul înaintea Lui (1 Ioan 1.9). Această iertare a păcatului valabilă pentru eternitate îi deschide credinciosului calea spre cer. Vindecarea de suferințe trupești sau de boli nu o însoțește decât, probabil, în cazuri foarte rare. Dacă nu este luată în considerare această diferență, se nasc speranțe false sau atitudini de credință cu totul greșite!
În imaginea paraliticului îl vedem pe orice om care, în starea sa pierdută, este incapabil să ducă o viață care să fie pe placul lui Dumnezeu. Prin păcat a luat naștere o vină care – dacă nu este iertată – îl va duce la judecată și la osândă veșnică. De aceea, acest om are nevoie de o întâlnire personală cu Mântuitorul celor păcătoși.
M. Billeter