Domnul este aproape GBV

Aceasta era o grădină făcută pentru om. Eden înseamnă „desfătare“. Grădina era spre răsărit, iar Dumnezeu a plantat în ea pomi plăcuți la vedere și cu rod bun de mâncat. Era udată de un râu, care curgea într‑o țară în care se aflau aur și pietre prețioase (Geneza 2.10,12). Omul avea încredințată o lucrare, anume să lucreze grădina și să o păzească. Dumnezeu i‑a dăruit omului o soție, un ajutor potrivit, pentru a se bucura de grădină împreună cu el. Dumnezeu Însuși venea în răcoarea zilei pentru a vorbi cu omul.

Ce s‑a întâmplat însă? Părinții noștri au dat dovadă de neascultare față de Dumnezeul care îi așezase în astfel de condiții minunate. La sugestia diavolului, ei au mâncat din rodul pomului cunoștinței binelui și răului, singurul din care Dumnezeu le interzisese să mănânce. Știau prea bine pedeapsa pentru acest lucru, însă au cedat minciunii. Apoi „moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toți au păcătuit“ (Romani 5.12).

Ce mângâiere ca, după patru mii de ani, să‑L auzim pe Cel care a spus: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M‑a trimis și să sfârșesc lucrarea Lui“ (Ioan 4.34). Când diavolul L‑a ispitit ca să‑L depărteze de drumul ascultării, acest lucru n‑a avut loc într‑o grădină a desfătărilor, ci în pustie. La ispitele lui, Domnul a răspuns de fiecare dată: „Este scris“ (Matei 4.4,6,10). Cu puțin timp înainte de moarte, când un ucenic necălăuzit a încercat să‑L apere, El a spus: „Nu voi bea paharul pe care Tatăl Mi l‑a dat să‑l beau?“ (Ioan 18.11).

Omul dintâi a fost așezat în cel mai prielnic și mai minunat loc din creație, însă n‑a făcut decât să aducă moartea peste ea, în timp ce noua creație este întocmită potrivit celui de‑al doilea Om, care n‑a falimentat și nici nu poate falimenta vreodată. Ea va rămâne pură pentru totdeauna, datorită Lui – „cele vechi s‑au dus; iată, toate s‑au făcut noi“ (2 Corinteni 5.17).

S. Attwood