Domnul este aproape GBV
Împărăția cerurilor este asemenea unui năvod aruncat în mare și care a adunat de toate; din care, când s‑a umplut, trăgându‑l pe țărm și stând jos, au adunat în vase pe cele bune și au aruncat afară pe cele rele.
Matei 13.47,48
Nu există lucrare mai mare și mai binecuvântată decât să fii „pescar de oameni“ și să „prinzi“ oameni în acest timp de har! Și Domnul a încredințat această lucrare nu numai celor de meserie pescari (Marcu 1.16; Luca 5.10)!
Faptul că năvodul adună în el „de toate“ ne arată, pe de o parte, că avem înaintea noastră lucrarea imperfectă a omului, iar pe de altă parte, că vestea bună nu se adresează numai unei clase deosebite de oameni, ci tuturor, indiferent de rasă sau de statut social. Nu există niciun indiciu că o anumită națiune ar fi exclusă. Rezultatul predicării evangheliei este deci acesta: sunt strânși tot felul de pești!
Cu toate acestea, nu toți peștii mării sunt strânși cu acest năvod. Gândul este în consens cu ceea ce spune Iacov în Fapte 15.14: „Simon a istorisit cum întâi Dumnezeu a căutat să ia dintre națiuni un popor pentru Numele Său“. Conform Scripturii, nu va exista o mântuire a tuturor oamenilor, după cum nu va fi nici o creștinare a întregii lumi. Desigur, Dumnezeu dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului (1 Timotei 2.4). Niciunul dintre cei care vor fi în iad nu‑I va putea reproșa lui Dumnezeu că el ar fi dorit să fie mântuit, dar nu a fost ales de Dumnezeu. Rezultatul predicării evangheliei este o mulțime limitată de pești care intră în năvod, în timp ce în mare rămân cei mai mulți pești.
În această parabolă nu se spune că pescuirea ar avea loc de mai multe ori. Mai degrabă, întreaga lucrare care se întinde pe parcursul a mai multor secole în acest timp de har este rezumată într‑o singură acțiune.
C. Briem