Domnul este aproape GBV

De trei ori ni se spune în Noul Testament că Domnul Isus Și‑a vărsat „propriul Său sânge“. Preoții din Vechiul Testament aduceau încontinuu sânge de animale în slujba de la cort și, mai târziu, în cea de la templu. Niciun preot nu și‑a adus vreodată propriul sânge înaintea lui Dumnezeu. Chiar și să fi fost posibil un asemenea lucru, sângele lui Aaron și al fiilor săi era pătat de păcat. În toate aceste imagini și simboluri din Vechiul Testament, Aaron trebuia să aducă jertfe atât pentru sine, cât și pentru restul poporului (Levitic 16.6).

Epistola către Evrei Îl prezintă pe Domnul Isus ca fiind răspunsul final la toate simbolurile și umbrele Vechiului Testament. Pentru că Domnul Isus a fost fără păcat (Evrei 4.15), sângele Său a fost deosebit de scump în ochii lui Dumnezeu (1 Petru 1.19).

Fiul lui Dumnezeu a devenit Om pentru a putea muri și pentru a‑Și putea vărsa propriul sânge. În versetul de astăzi ni se spune nu doar că El a murit, ci, de asemenea, că El a intrat în locurile sfinte, în chiar prezența lui Dumnezeu, în virtutea sângelui Său vărsat. El a intrat acolo o dată pentru totdeauna. Imaginea acestui lucru o avem prin intrarea lui Aaron în Locul Preasfânt în ziua Ispășirii (Levitic 16). Aaron intra acolo cu sânge de viței și de țapi, însă nu putea rămâne acolo, ci trebuia să iasă, pentru ca, în anul următor, să intre din nou, având cu el sângele altor jertfe. Domnul Isus însă a intrat acolo o dată pentru totdeauna. El nu va părăsi acel loc, fiindcă nu trebuie să‑Și verse sângele din nou. Jertfa Lui este irepetabilă și are rezultate eterne.

Lăudat fie Numele Său! Prin sângele Lui avem intrare liberă înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, în locurile sfinte! Ne putem apropia cu îndrăzneală, pentru a ne închina (Evrei 10.19). Hristos ne‑a deschis această cale!

K. Quartell