Domnul este aproape GBV
„Am păcătuit“ (7) – Fiul risipitor
Mă voi ridica și voi merge la tatăl meu și‑i voi spune: Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta; și nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău; fă‑mă ca pe unul din argații tăi.
Luca 15.18,19
Fiul risipitor ne prezintă un exemplu al păcătosului trezit. În timp ce era mistuit de foame, în țara îndepărtată, el „și‑a venit în fire“. Acest lucru arată adevărata natură a pocăinței, care înseamnă, în mod literal, o schimbare a minții. Ea înseamnă să‑mi judec păcatul în lumina harului. Pocăința este o schimbare interioară în atitudinea față de Dumnezeu. Fiul risipitor și‑a dat seama că în casa tatălui său era belșug de pâine, cu alte cuvinte, că în casa tatălui exista bunătate. Bunătatea lui Dumnezeu, nu judecata lui Dumnezeu, este cea care conduce la pocăință (Romani 2.4). În felul acesta, fiul, trezit în conștiință cu privire la starea în care ajunsese, este acum atras către casa tatălui său.
Dându‑și seama de starea sa lipsită de orice speranță și, totodată, de belșugul din casa tatălui, fiul s‑a ridicat și a pornit înapoi spre casă. Și‑a pregătit o mărturisire, care începea cu aceste cuvinte: „Am păcătuit“, lucru foarte adevărat. Cea de‑a doua parte a ei nu mai era însă conform cu adevărul, fiindcă cererea de a fi făcut ca unul dintre argați nu era potrivit cu măreția inimii tatălui său.
Pe măsură ce se apropia de casă, îngrijorarea lui creștea, cu siguranță. Exista o lucrare în inima lui, însă nu și o siguranță deplină. Cât de adevărat este acest lucru cu privire la mulți credincioși astăzi!
El n‑a primit un loc de argat, ci locul de fiu (Luca 15.22). Domnul să ne ajute ca și noi să cunoaștem pacea cu Dumnezeu și siguranța deplină a mântuirii noastre!
B. Reynolds