Domnul este aproape GBV
Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, care erau dintre cei care cercetaseră țara, și‑au sfâșiat hainele. Și au vorbit către toată adunarea fiilor lui Israel, zicând: „Țara pe care am străbătut‑o ca s‑o cercetăm este o țară foarte, foarte bună. Dacă Domnul va avea plăcere de noi, ne va aduce în țara aceasta și ne‑o va da“.
Numeri 14.6‑8
Binecuvântați oameni! Iosua și Caleb trăiau în lumina prezenței divine, în timp ce adunarea lui Israel era învăluită în întunericul necredinței. Ce contrast! Aceasta este diferența întotdeauna, chiar și între copiii lui Dumnezeu. Vedem oameni cu privire la care nu avem nicio îndoială că sunt copii ai lui Dumnezeu, dar care nu se ridică la înălțimea revelației divine în ce privește poziția și partea lor ca sfinți ai lui Dumnezeu. Sunt întotdeauna plini de îndoieli și de temeri; nori întunecați plutesc mereu deasupra lor; totul este negru pentru ei; se uită doar la ei înșiși, la împrejurări și la dificultăți; nu sunt niciodată fericiți și nu pot manifesta acea încredere plină de bucurie și de curaj care se cuvine unui creștin și care aduce slavă lui Dumnezeu.
Toată această stare este cu adevărat lamentabilă; ea n‑ar trebui să existe, iar dacă există, atunci cu siguranță ceva este în neregulă. Creștinul trebuie să fie întotdeauna în pace și fericit, mereu în stare să‑L laude pe Dumnezeu, orice ar fi. Bucuria sa nu decurge din sine însuși, nici din împrejurările prin care trece, ci din Dumnezeul cel viu, fiind o bucurie care se înalță mai presus de orice influență pământească. El poate spune despre Dumnezeu că este izvorul tuturor bucuriilor sale. Acesta este privilegiul minunat până și al celui mai slab dintre copiii lui Dumnezeu. Însă acesta este exact punctul în care falimentăm în mod atât de trist. Ne luăm ochii de la Dumnezeu și îi fixăm asupra noastră înșine, asupra împrejurărilor, asupra întristărilor sau asupra dificultăților noastre. Prin urmare, totul este întuneric și nemulțumire, murmur și plângere. Așa ceva nu este deloc creștinism, ci necredință – o necredință întunecată, fatală, dezonorantă pentru Dumnezeu și deprimantă pentru noi. „Dumnezeu nu ne‑a dat un duh de timiditate, ci de putere și de dragoste și de chibzuință“ (2 Timotei 1.7).
C. H. Mackintosh