Domnul este aproape GBV
Și I‑a spus lui Isus: „Adu‑Ți aminte de mine, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta!“.
Luca 23.42
Așa cum ne plecăm înaintea Lui ca Domn, cu același respect să ne și adresăm Lui atunci când ne rugăm, spunând Doamne! Să amintim două exemple marcante în Scriptură cu privire la acest principiu. Când iudeii furioși „îl loveau cu pietre pe Ștefan“, el se ruga și spunea: „Doamne Isuse, primește duhul meu“ (Fapte 7.59). Pavel, cu referire la țepușul din carnea sa, ne spune: „De trei ori L‑am rugat pe Domnul să‑l depărteze de la mine. Și El mi‑a spus: Harul Meu îți este de ajuns; pentru că puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune“ (2 Corinteni 12.8,9).
Aceste exemple ne oferă instrucțiuni importante cu privire la felul în care trebuie să ne adresăm în rugăciune. Să folosim cuvântul „Doamne“, nu simplu „Isus“ sau „Hristos“, așa cum, din nefericire, auzim uneori; unii ca aceștia își justifică felul de a se adresa spunând că nu se intenționează lipsă de respect, ci familiaritate. Dar, a folosi cu ușurătate termenii, atunci când ne plecăm înaintea Lui cerându‑I har și binecuvântare, înseamnă că uităm pe de o parte care este locul nostru și, pe de altă parte, că locul Lui este de Domn. Chiar și numai instinctul spiritual al unui copil al lui Dumnezeu îl va învăța că, în astfel de momente, titlul de Domn nu trebuie niciodată omis. De aceea, atunci când venim înaintea Lui în rugăciune, să nu uităm că El are un loc de înălțare și de demnitate fără seamăn. În felul acesta ne vom lua locul smerit înaintea Celui Căruia Îi datorăm tot respectul!
E. Dennett