Domnul este aproape GBV

Ce mulți bolnavi se aflau în Israel! Aceasta era o dovadă a stării spirituale rele a poporului lui Dumnezeu. Și totuși, din când în când, Dumnezeu binecuvânta poporul. Un înger cobora și mișca apa. Această punctuală și personală dovadă a favorii lui Dumnezeu poate fi observată în toate timpurile de‑a lungul istoriei omenirii. Noe a căpătat har, Avraam a fost chemat, Iacov a fost protejat, Moise a rămas în viață. Toate aceste istorii sunt o dovadă a îndurării și a dragostei lui Dumnezeu față de oameni.

Dar trebuia ca bolnavii să reacționeze rapid, pentru a primi binecuvântarea și pentru a fi vindecați. Aceasta pretindea putere din partea omului și tocmai asta îi lipsea de mult timp bolnavului de la scăldătoarea Betesda. El nu putea merge decât încet sau doar târându‑se. Îi lipsea puterea pentru a intra în posesia binecuvântării lui Dumnezeu. La fel de lipsit de putere este și omul în starea lui păcătoasă. Nu poate adăuga nimic pentru mântuirea sa. Totul depinde de Dumnezeu.

În momentul în care Isus stă de vorbă cu bolnavul, acesta își recunoaște atât deșarta speranță în ajutorul venit din partea oamenilor din jur, cât și propria neputință. Pe acest temei, Domnul acționează în har și în putere. El îi spune: „Ridică‑te, ia‑ți patul și umblă“. Omul se vindecă imediat. Ce schimbare! Prin boala sa, timp de treizeci și opt de ani, el a dat mărturie despre lipsa de speranță și de putere. Vindecat și întărit prin Domnul Isus, el dă acum mărturie despre puterea divină care este la lucru în el. Fără dificultate, își duce patul pe care până acum a stat întins, slăbănog și bolnav. Starea și comportamentul acestui om, de dinainte și de după întâlnirea cu Domnul Isus, ilustrează schimbarea completă pe care o aduce pocăința. Înainte de pocăință, aflat în starea de păcătos și fiind lipsit de putere, omul este incapabil să facă ceva bun pentru Dumnezeu. După pocăință, el arată prin purtarea sa că puterea divină este la lucru în el.

M. Billeter