Domnul este aproape GBV
Și, iată, o femeie din cetate, care era păcătoasă și care știa că El stătea la masă în casa fariseului, luând un vas de alabastru cu mir și stând la spate, la picioarele Lui, plângând, a început să‑I stropească picioarele cu lacrimi; și I le ștergea cu părul capului ei și Îi săruta picioarele și le ungea cu mir.
Luca 7.37,38
Primul adevăr important care strălucește înaintea sufletelor noastre, atunci când gustăm binecuvântarea, este că Domnul Se dovedește a fi mai mare decât păcatele noastre. Aceasta a descoperit și femeia păcătoasă din Luca 7. Se pare că această sărmană femeie auzise cuvintele Domnului și, fiind atrasă de ele, a venit la El, în casa lui Simon. Avea ea dreptul să intre acolo? Frunțile încruntate ale fariseilor erau de natură s‑o facă să stea departe, dacă Domnul Însuși n‑ar fi fost acolo, așezat în cel din urmă loc. Nevoia ei după El a fost mai mare decât teama de cei aflați acolo, însă două forțe, mai mari decât ostilitatea lor, s‑au combinat pentru a o aduce la picioarele Lui: dragostea Lui și nevoia ei. În felul acesta, ea a trecut pragul casei și s‑a așezat în singurul loc care putea oferi odihnă și mângâiere inimii ei trudite și împovărate. La picioarele Lui, lacrimile pocăinței din cauza vieții ei păcătoase s‑au amestecat cu cele ale bucuriei, datorită felului în care Domnul a primit‑o.
Simon fariseul n‑ar fi permis ca o astfel de femeie să‑l atingă, și cu siguranță că ar fi alungat‑o, la fel ca toți ceilalți de acolo, însă Domnul Isus, mărețul Prinț al vieții, nu era ca ei – El era Prietenul păcătoșilor. Femeia a descoperit că Domnul avea o inimă de o bunătate infinită, care simțea chiar și pentru o persoană ca ea, și că, atunci când Își deschidea gura, El vorbea așa cum niciun alt om nu putea să vorbească – vorbea despre iertare, despre mântuire, despre pace; și cu siguranță că nimic în cer sau pe pământ nu putea răspunde nevoilor inimii unui suflet trudit, precum astfel de cuvinte.
J. T. Mawson