Meditații Charles Spurgeon

5

Iunie

DIMINEAŢA

Noe a fost despărţit de lume de mâna iubirii divine. Uşa alegerii se închide între noi şi lume, în care există multă răutate. Noi „nu mai suntem din lume" (loan 17:11), după cum nici Isus nu era din lume. Noi nu putem intra în păcatul, veselia şi plăcerile mulţimii; nu putem juca pe străzile Bâlciului Deşertăciunilor alături de copiii întunericului, fiindcă Tatăl nostru Ceresc a închis uşa. Noe a fost închis de Dumnezeul său. „Intră în corabie, tu şi toată casa ta" (Genesa 7:1) a fost invitaţia Domnului, prin care El a arătat clar că intenţiona să locuiască şi El în arcă cu slujitorul Său şi familia lui. Deci toţi cei aleşi locuiesc în Dumnezeu şi Dumnezeu locuieşte în ei. Ferice de poporul închis în cercul care conţine Sfânta Treime: Tatăl, Fiul ţi Duhul Sfanţ. Să nu fim niciodată nepăsători în faţa chemării divine - „vino, poporul Meu, intră în cămăruţa ta, închide uşa după tine, şi ascunde-te o clipă, până va trece vremea rea". Noe a fost închis, pentru ca nici un rău să nu-1 poată atinge. Potopul l-a înălţat spre ceruri, şi vânturile l-au condus pe drumul lui. Afară din arcă, totul era ruină, dar înăuntru era numai pace. Fără Christos pierim, dar în Christos Isus este perfectă siguranţă. Noe a fost închis în aşa fel încât să nu-şi dorească să iasă, şi cei care sunt în Christos Isus sunt închişi în El pentru totdeauna. Ei nu vor mai ieşi, fiindcă credincioşia veşnică i-a închis, şi răutatea diavolului nu-i poate trage afară. Prinţul din casa lui David „închide, şi nimeni nu va deschide" (Apocalipsa 3:7). In zilele din urmă, când se va ridica şi va închide uşa ca Stăpân al casei, zadarnic vor bate proorocii falşi strigând „Doamne, deschide-ne", fiindcă uşa care a fost închisă după fecioarele înţelepte nu se va deschide în faţa nebuniei. Doamne, închide-mă înăuntru, prin harul Tău.

SEARA

Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu. 1 loan 4:8

Marca distinctivă a unui creştin este încrederea în dragostea lui Christos, şi legământul său de a-L iubi pe Christos în schimb. Mai întâi, credinţa pecetluieşte sufletul omului, îndreptăţind sufleul să spună cu apostolul: Christos „m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine" (Galateni 2:20). Apoi dragostea îşi adaugă semnătura şi sigilează inima cu recunoştinţă şi dragoste pentru Isus, în schimb. „II iubim, pentru că El ne-a iubit întâi" (1 Ioan 4:19). In zilele măreţe ale creştinismului timpuriu, o perioadă eroică a credinţei creştine, această dublă pecete se vedea clar în toţi credincioşii lui Isus. Erau oameni care cunoşteau dragostea lui Christos, şi se sprijineau pe ea aşa cum un om se sprijină de un baston cu o rezistenţă dovedită. Dragostea pe care o simţeau pentru Domnul nu era o emoţie liniştită pe care să o ascundă într-un ungher al sufletelor lor. Nu vorbeau despre El numai în întâlnirile lor private din prima zi a săptămânii, când se adunau ca să cânte imnuri spre slava lui Christos Isus, Cel Răstignit. Nu, era o pasiune atât de ferventă, o energie atât de puternică, încât era vizibilă în toate acţiunile lor, vorbită în toate conversaţiile lor zilnice, şi văzută clar în ochii lor. Dragostea pentru Isus era o flacără care le hrănea inima şi sufletul,- de aceea, prin propriile ei puteri, îşi croia drum spre omul din afară şi strălucea acolo. Zelul pentru slava Regelui Isus era sigiliul şi marca tuturor creştinilor. Fiindcă depindeau de dragostea lui Christos, îndrăzneau mult; pentru că II iubeau pe Christos, făceau mult, şi la fel se întâmplă şi acum. Copii lui Dumnezeu sunt conduşi de dragoste în tot ce fac: dragostea lui Christos îi conduce. Ei se bucură că dragostea divină este aşezată asupra lor. Ei simt că este adusă în inimile lor de Duhul Sfânt, care le este dăruit De aceea, prin forţa recunoştinţei, îşi iubesc Mântuitorul cu o inimă curată şi fierbinte. Cititorule, tu II iubeşti? Înainte să adormi, răspunde sincer acestei întrebări.