Meditații Charles Spurgeon

29

Iunie

DIMINEAŢA

Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în EL 1 Tesaloniceni 4:14

Să ne imaginăm că sufletul doarme complet anesteziat. Astăzi vei fi cu Mine în rai" (Luca 23:43), şopteşte Isus fiecărui sfânt pe moarte. Ei „dorm în Isus", dar sufletele lor sunt în faţa tronului lui Dumnezeu, lăudându-L zi şi noapte în templul Său, cântând aleluia Celui care le-a spălat păcatele cu sângele Său. Trupul doarme în patul său singuratic de ţărână, sub acoperământul de iarbă. Dar ce este acest somn? Ideea legată de somn este „odihnă", şi acesta este şi gândul pe care vrea să ni-1 transmită Duhul lui Dumnezeu. Somnul face din fiecare noapte un sabat al zilei. Domnul închide uşa sufletului şi îi face pe intruşi să întârzie o vreme, cât timp viaţa intră în grădina alinării. Credinciosul chinuit doarme liniştit, ca un copil obosit la sânul mamei. O, fericiţi sunt „morţii, care mor în Domnul... ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează" (Apocalipsa 14:13). Odihna lor liniştită nu va fi întreruptă, până când Dumnezeu nu-i va învia ca să el dea răsplata. Păziţi de îngerii grijulii, ascunşi de tainele veşnice, moştenitorii slavei dorm, aşteptând împlinirea timpului care le aduce împlinirea învierii. Ce trezire vor avea! Obosiţi şi marcaţi de vreme, ei au fost aşezaţi în morminte, dar nu la fel vor fi la înviere. Ei au trecut la odihnă cu frunţile brăzdate şi feţele îmbătrânite, dar se vor trezi în frumuseţe şi slavă. Sămânţa ofilită, lipsită de formă şi frumuseţe, se va transforma într-o floare minunată. Iarna mormântului va fi înlocuită de primăvara învierii şi de vara gloriei. Binecuvântată fie moartea care, prin putere divină, ne dezbracă de hainele de lucru ca să ne îmbrace cu hainele de nuntă ale neputrezirii. Binecuvântaţi sunt cei care „dorm în Isus".

SEARA

Însă, când au trimis căpeteniile Babilonului soli la el să întrebe de minunea care avusese loc în ţară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, pentru ca să cunoască tot ce era în inima lui. 2 Cronici 32:31

Ezechia devenise atât de mare şi se mândrea atât de mult cu favoarea lui Dumnezeu încât îndreptăţirea de sine se strecurase în inima lui. Din cauza siguranţei sale fireşti, harul lui Dumnezeu fusese retras pentru un timp, în cele mai active operaţiuni. Aceasta este explicaţia dificultăţilor cu babilonienii fiindcă, dacă harul lui Dumnezeu părăseşte cel mai bun creştin, există destul păcat în inima lui ca să-1 transforme în cel mai mare trădător. Lăsaţi singuri, cei mai fierbinţi creştini se răcesc ca Laodicea, cea căldicică (vezi Apocalipsa 3:16). Cei tari în credinţă se albesc curând, plini de lepra învăţăturilor false. Cei care merg acum înaintea Domnului în excelenţă şi integritate se vor clătina încoace şi încolo, îmbătaţi de pasiunile răului. Ca şi luna, noi împrumutăm lumina; suntem strălucitori când primim strălucirea harului, dar ne întunecăm atunci când Soarele Dreptăţii se retrage. De aceea, să strigăm către Dumnezeu să nu ne părăsească niciodată. Doamne, nu ne lua Duhul Tău Sfânt! Nu-ţi retrage harul! Nu ai spus Tu „Eu, Domnul, sunt Păstorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi și noapte ca să n-o vatăme nimeni" (Isaia 27:3)? Doamne, păzeşte-ne pretutindeni. Păzeşte-ne în vale, ca să nu ne plângem de mâna Ta, care ne umileşte. Păzeşte-ne pe culme, ca şă nu ne lăudăm cu înălţarea noastră. Păzeşte-ne în tinereţe, când pasiunile sunt puternice; păzeşte-ne la bătrâneţe, ca să nu devenim mândri de înţelepciunea noastră, care se poate dovedi o nebunie mai mare decât nebunia tinereţii. Păzeşte-ne în ceasul morţii, ca să nu ne lepădăm de Tine în ultimul ceas. Păzeşte-ne când trăim, păzeşte-ne când murim, păzeşte-ne când lucrăm, păzeşte-ne când suferim, păzeşte-ne când luptăm, păzeşte-ne când ne odihnim, păzeşte-ne pretutindeni, fiindcă pretutindeni avem nevoie de Tine, Dumnezeul nostru!