Meditații Charles Spurgeon
30
Iunie
DIMINEAŢA
Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu. loan 17:22
Arată suprema dărnicie a Domnului Isus, care ne-a dat totul. Deşi o zecime din posesiunile Lui ar fi făcut bogat peste poate un univers de îngeri, totuşi El nu a fost mulţumit până nu ne-a dat tot ce a avut. Ar fi fost un mare har dacă ne-ar fi permis să mâncăm firimiturile care cădeau de la masa îndurării. Dar El nu face nimic pe jumătate; El ne aşează alături de El la ospăţ. Dacă ne-ar fi oferit o mică pensie din cuferele regale, am fi avut motiv să-L iubim veşnic; dar nu, El vrea ca mireasa să fie la fel de bogată ca El însuşi, şi nu vrea să aibă glorie sau har neîmpărtăşit de ea. El nu se mulţumeşte până nu ne face părtaşi la moştenirea Sa, ca să avem bogăţii egale. El şi-a golit toată averea în cuferele biserici şi are toate lucrurile în comun cu cei răscumpăraţi. Nu există nici o cameră din casa Lui ţinută închisă faţă de poporul Său. El le dă libertatea de a lua tot ce are El; îi iubeşte atât de mult încât îi ajută să ia cât de mult pot duce din comoara Sa. Plinătatea îndestulării Sale este la îndemâna credinciosului, liberă ca aerul pe care îl respiră. Christos a pus cupa iubirii şi harului Său la buzele credinciosului şi îl invită să bea pentru totdeauna. Dacă poate să o golească, este binevenit; dar, de vreme ce este inepuizabilă, este îndemnat să bea cât vrea, fiindcă totul este al lui. Ce dovadă mai adevărată de prietenie ne-ar putea oferi cerul sau pământul?
Când voi sta înaintea tronului Tău
Îmbrăcat în haine ce nu-mi aparţin
Ţi-oi vedea bunătatea fără urmă de rău
Şi te voi iubi, Domnul meu, pe deplin;
Doar atunci voi simţi şi voi şti cât de mult
Datorez pentru ceea ce-am fost şi ce sunt.
SEARA
Ah, Doamne Dumnezeule, iată, Tu ai făcut cerurile şi pământul cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău întins: nimic nu este de mirat din partea Ta. Ieremia 32:17
Exact în momentul în care haldeii înconjuraseră Ierusalimul, când sabia, foametea şi molima pustiiau ţara, Dumnezeu i-a poruncit lui Ieremia să cumpere o ţarină şi să facă zapisul în mod legal, cu martori. Era o faptă stranie pentru un om raţional. Prudenţa nu o putea justifica, fiindcă nu existau prea multe şanse ca Ieremia să se bucure de ţarina cumpătată. Dar pentru Ieremia cuvântul Domnului a fost de ajuns, fiindcă el ştia că Dumnezeu va fi justificat de toţi copii Săi. El gândea în felul următor: „Doamne Dumnezeule, Tu poţi să faci aceasta bucată de pământ folositoare pentru mine. Poţi să scapi ţara de asupritori. Poţi să mă ajuţi să stau sub via şi smochinul meu, pe proprietatea pe care mi-am cumpărat-o, fiindcă Tu ai făcut cerul şi pământul. Nimic nu este prea greu pentru Tine". Aceasta este maiestatea sfinţilor din vechime, care au îndrăznit să facă, la porunca Domnului, lucruri pe care raţiunea umană le condamna. Fie că este vorba de Noe care a construit o corabie pe pământ uscat, de Avraam care şi-a oferit ca jertfă singurul fiu, de Moise care a dispreţuit comorile Egiptului, sau de Iosua care a asediat Ierihonul timp de şapte zile, fără nici o altă armă în afară de ulcioare şi trâmbiţe — toţi au acţionat la porunca Domnului, contrar raţiunii umane. Şi Domnul le-a dat o răsplată pe măsura credinţei lor ascultătoare. Să-i ajute Dumnezeu pe credincioşii timpurilor moderne să aibă o parte mai mare de credinţa eroică în Dumnezeu! Dacă ne-am aventura mai mult în făgăduinţele lui Dumnezeu, am intra într-o lume de minuni de care suntem încă străini. Fie ca locul de încredere al lui Ieremia să fie al nostru. Nimic nu este prea greu pentru Dumnezeul care a creat cerurile şi pământul!