Meditații Charles Spurgeon
7
Septembrie
DIMINEAŢA
Fiindcă nu puteau să ajungă la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus, şi după ce l-au spart, au pogorât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul. Marcu 2:4
Credinţa este plină de invenţii. Casa era plină, mulţimea bloca uşa, dar credinţa a găsit o cale de a ajunge la Domnul şi de a aşeza patul slăbănogului în faţa Sa. Dacă nu-i putem aduce pe păcătoşi la Isus prin metode obişnuite, ar trebui să folosim unele extraordinare. Se pare că, potrivit cu cele spuse în Luca ţiglele de pe acoperiş trebuiau îndepărtate, şi acest lucru provoca praf, dar şi pericol pentru cei de jos. Dar dacă este un caz urgent, nu trebuie să ţinem seama de riscuri şi de stricarea unor proprietăţi. Isus era acolo ca să vindece, şi orice s-ar fi întâmplat, credinţa a înfruntat totul pentru ca sărmanul slăbănog să aibă păcatele iertate. O, dacă am avea mai multă credinţă ca aceasta! Nu am putea oare, dragă cititorule, să o căutăm în dimineaţa aceasta pentru noi înşine şi pentru semenii noştri lucrători, şi nu vom încerca să facem astăzi nişte fapte de iubire pentru suflete şi pentru slava Domnului? Lumea inventează mereu; geniile servesc toate scopurile dorinţei umane. Nu ar putea să inventeze şi credinţa, şi să atingă, prin noi mijloace, pe nenorociţii care pier în jurul nostru? Prezenţa Lui Isus a întărit curajul celor patru prieteni care purtau patul slăbănogului. Este Domnul cu noi acum? I-am văzut fata în dimineaţa aceasta? Am simţit puterea Lui vindecătoare în sufletele noastre? Dacă este aşa, atunci, pe uşă, pe fereastră, sau prin acoperiş, să trecem peste toate piedicile şi să lucrăm să aducem sufletele bolnave la Isus. Toate mijloacele sunt bune şi corecte atunci când credinţa şi dragostea sunt puse la lucru în câştigarea sufletelor. Dacă foamea de pâine poate sparge pereţi de stâncă, cu siguranţă că foamea de suflete nu va fi mai prejos. O Doamne, grăbeşte-ne în găsirea mijloacelor de aducere a bolnavilor la Tine, dă-ne curaj să le putem înfăptui, oricare ar fi consecinţele.
SEARA
Frica lor este ca o mare înfuriată, care nu se poate potoli. Ieremia 49:23
Noi nu ştim ce înfuriată este marea în momentul acesta. Suntem în siguranţă în cămăruţele noastre liniştite, dar departe pe mare, un uragan distruge vieţile oamenilor. Ascultă cum urlă demonii morţii printre pânze, cum slăbeşte fiecare parte a corăbiei în timp ce valurile bat în ea ca nişte berbeci! Dumnezeu să vă ajute, sărmani marinari obosiţi şi înfricoşaţi! Rugăciunea mea se înalţă către marele Domn al mării şi al pământului, ca El să liniştească furtuna şi să vă aducă la limanul dorit! Totuşi, voi face mai mult decât să mă rog. Voi încerca să-i ajut pe oamenii care îşi riscă viaţa atât de des. Am făcut vreodată ceva pentru ei? Ce pot să fac? Câţi marinari au fost înghiţiţi de valurile înfuriate! Mii de trupuri zac în adânc, printre perle. Marea este plină de furia morţii, care răsună în vaietele văduvelor şi orfanilor. Sarea din mare se află în ochii multor mame şi văduve. Valuri nemiloase, aţi înghiţit dragostea femeilor şi sprijinul caselor. Ce mulţime va ieşi din adâncuri atunci când marea îşi va da morţii ei (Apocalipsa 20:13)! Până atunci, marea va fi înfuriată. Simpatizând parcă cu vaiurile pământului, marea se frământă de-a lungul miilor de ţărmuri, jeluindu-se cu strigătele păsărilor ei, urlând cu spargerea valurilor, mugind cu nemulţumire zgomotoasă, blestemând cu vaiete mânioase, sau certându-se cu glasurile miilor de pietricele de pe ţărm. Zgomotul mării poate fi vesel pentru un suflet liniştit, dar pentru copiii durerii, oceanul nemărginit este mai zbuciumat decât lumea cea nemărginită. Lumea aceasta nu este odihna noastră, şi valurile neliniştite ne-o spun. Există o ţară în care „marea nu va mai fi" (Apocalipsa 21. 1). Feţele noastre sunt îndreptate spre el; mergem spre locul despre care Domnul ne-a vorbit. Până atunci, ne aruncăm durerile asupra Domnului, care merge pe mare alături de noi, şi care croieşte un drum printre neguri pentru poporul Său.