Meditații Charles Spurgeon

15

Septembrie

DIMINEAŢA

El nu se teme de veşti rele. Psalmi 112:7

Creştine, nu ar trebui să te temi de sosirea veştilor rele. Dacă eşti supărat din cauza lor, cu ce te deosebeşti de ceilalţi oameni? Ceilalţi oameni nu au un Dumnezeu la care să meargă. Ei nu I-au simţit niciodată credincioşia, aşa cum ai făcut tu. Nu este de mirare că sunt doborâţi de îngrijorare şi copleşiţi de frică, dar tu declari că ai un alt fel de spirit. Tu ai fost „născut din nou... la o nădejde vie" (1 Petru 1:3), şi inima ta trăieşte în cer, nu în lucrurile pământeşti. Dar dacă eşti văzut la fel de îngrijorat ca ceilalţi, care este valoarea harului pe care spui că l-ai primit? Unde este demnitatea naturii noi, pe care pretinzi că o ai? Dacă eşti plin de teamă, ca şi ceilalţi, vei fi condus, fără îndoială, la aceleaşi păcate ca şi ei, sub încercarea aceloraşi împrejurări. Cei lumeşti, atunci când simt copleşiţi de rele, se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Ei murmură şi cred că Dumnezeu îi tratează prea aspru. Vei cădea şi tu în acelaşi păcat? Îl vei provoca pe Domnul aşa cum fac ei? Mai mult, oamenii nepocăiţi apelează la mijloace nedemne ca să scape din greutăţi, şi e sigur că şi tu vei face la fel, dacă cedezi presiunii prezente. Increde-te în Domnul, şi „nădăjduieşte în El" (Psalmi 37:7). Cea mai sigură cale este să faci ceea ce a făcut Moise la Marea Roşie: „staţi pe loc, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul" (Exod 14:13). Dacă dai frâu liber temerilor atunci când auzi veşti rele, nu vei fi în stare să înfrunţi necazul cu calmul care te întăreşte pentru datorie şi te susţine în încercări. Cum poţi să îl slăveşti pe Dumnezeu dacă eşti laş? Sfinţii au cântat adesea laudă lui Dumnezeu în foc, iar tu o să te îndoieşti şi o să disperi, de parcă nu ai avea nici un ajutor, şi astfel o să-L măreşti pe Cel Pret înalt? Încurajează-te, deci, şi întemeiază-ţi credinţa pe credincioşia Dumnezeului legământului, nu lăsa să ţi se „tulbure inima, nici să nu se înspăimânte" (loan 14:27).

SEARA

Popor de lângă El. Psalmi 148:14

Sistemul vechiului legământ era unul al distanţei. Chiar şi atunci când se arăta robului Său Moise, Dumnezeu spunea: Ce „nu te apropia de pământul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare" (Exod 3:5). Când s-a arătat celor aleşi pe Muntele Sinai, una din primele porunci a fost „hotărăşte anumite margini în jurul muntelui, şi sfinţeşte-l" (Exod 19:23). In cadrul serviciului sfânt din cortul întâlnirii şi templu, gândul distanţei era întotdeauna prezent. In curtea interioară doar preoţii îndrăzneau să intre, iar în Sfânta Sfintelor nu intra decât marele preot, numai o dată pe an. Se pare că, în vremurile vechi, Domnul voia să-1 înveţe pe om că păcatul era atât de ofensator pentru El, încât trebuia să-i trateze pe oameni ca pe nişte leproşi scoşi afară din tabără. Când se apropia de ei, îi făcea să simtă adâncimea despărţirii dintre Dumnezeul cel sfânt şi păcătosul necurat. Totuşi, când a venit Evanghelia, am fost plasaţi pe o altă poziţie. Cuvântul „du-te" a fost schimbat cu „vino", distanţa a fost înlocuită de apropiere, şi cei care erau scoşi afară înainte au fost aduşi aproape prin sângele lui Isus Christos. Dumnezeirea întrupată nu avea un zid de foc în jur. „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă" (Matei 11:28) este proclamaţia voioasă a lui Dumnezeu atunci când apare în trup omenesc. Acum El nu îl învaţă pe lepros că lepra lui îl îndepărtează, ci că El a suferit pedeapsa necurăţiei leprei. Ce siguranţă şi ce privilegii se ascund în această apropiere de Dumnezeu prin Isus! Le cunoşti din experienţă? Dacă le cunoşti, trăieşti prin puterea lor? Această apropiere este miraculoasă, totuşi este urmată de o făgăduinţă de şi mai mare apropiere, fiindcă ni se spune: „iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei" (Apocalipsa 21:3). Grăbeşte acest timp de apropiere, Doamne!