Meditații Charles Spurgeon

14

Septembrie

DIMINEAŢA

Împreună cu El mai erau şi alte corăbii. Marcu 4:36

Isus era Amiralul Domn al mării în noaptea aceea, şi prezenţa Lui păzea întregul convoi. Este bine să navighezi cu Isus, chiar dacă te afli pe o corabie mică. Atunci când navigam în compania lui Isus, nu avem garanţia unui timp frumos, fiindcă corăbiile care L-au purtat pe Domnul au fost zguduite de mari furtuni, şi noi nu trebuie să ne aşteptăm ca marea să fie mai liniştită împrejurul corăbiei noastre. Dacă mergem cu Isus, trebuie să fim mulţumiţi să călătorim cum călătoreşte El, şi când valurile vor urla în jurul Lui, vor urla şi în jurul nostru. Prin furtună şi prin vuiet vom ajunge la ţărm, aşa cum a ajuns El înaintea noastră. Atunci când furtuna mătura lacul întunecat al Galileii, toate feţele s-au albit şi toate inimile au naufragiat Când tot ce putea face omul s-a dovedit zadarnic, Mântuitorul adormit s-a trezit şi, cu un cuvânt, a transformat urletul furtunii în liniştea adâncă a calmului. Mai erau şi alte corăbii în aceeaşi situaţie cu cea care îl ducea pe Domnul. Isus este steaua mării; deşi marea este plină de durere, atunci când Isus este pe ea, apare bucuria. Fie ca inimile noastre să facă din Isus ancora lor, cârma lor, farul lor, barca de salvare, şi portul lor. Biserica Lui este flota Amiralului. Să-i însoţim mişcările şi să-i bucurăm pe ofiţeri cu prezenţa noastră. El însuşi este marea atracţie. Să-L urmăm chiar şi în timp ce se odihneşte, să marcăm semnalele Lui, să stăm de cart împreună cu El, şi să nu ne temem niciodată că nu răspunde chemării noastre. Nici o corabie din convoi nu va naufragia; marele Comandor va duce fiecare barcă în siguranţă în cerul dorit Prin credinţă, vom ridica ancora pentru călătoria altei zile, şi vom naviga cu Isus pe marea încercărilor. Valurile şi vânturile nu ne vor cruţa, dar ele II ascultă; de aceea, oricât de mare ar fi furtuna de afară, credinţa va simţi linişte binecuvântată înăuntru. El este chiar în centrul companiei care înfruntă vremea. Să ne bucurăm în El. Corabia Lui a ajuns în cer, și la fel vor face şi ale noastre.

SEARA

Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!" Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. Psalmi 32:5

Durerea lui David pentru păcat era amară. Efectele ei erau vizibile în trupul său: oasele i se topeau (Psalmi 32:3), şi vlaga lui se usca „cum se usucă pământul de seceta verii" (vers. 4). El nu a putut găsi nici un remediu, până când nu şi-a mărturisit de deplin păcatul în faţa tronului de har ceresc. El ne spune că, pentru un timp, a rămas tăcut, şi inima i s-a umplut de durere (vers. 3,4). Ca un lac de munte zăgăzuit, sufletul i s^a umplut cu torente de durere. Şi-a cerut iertare, şi a încercat să-şi alunge gândurile, dar nu i-a folosit la nimic. Chinul lui s-a adunat ca o rană purulentă. Fiindcă nu a folosit scalpelul mărturisirii, sufletul lui era plin de agonie şi nu cunoştea odihna. In cele din urmă, a ajuns la o hotărâre: trebuia să se întoarcă la Domnul în pocăinţă umilă, sau să moară. Aşa că a alergat la scaunul milei şi acolo şi-a recunoscut toate fărădelegile în faţa Celui care vede totul, mărturisind tot răul făcut în limbajul pe care îl găseşti în psalmul cincizeci şi unu, sau în alţi psalmi de pocăinţă. După ce a făcut această operaţiune, un lucru atât de simplu, dar atât de greu pentru mândria lui, a primit imediat un semn al iertării divine. Oasele care fuseseră rupte i-au cauzat bucurie, şi el şi-a continuat drumul cântând binecuvântarea omului cu fărădelegea iertată (vers. 1). Iată valoarea mărturisirii păcatului prin lucrarea harului! Ea trebuie să fie preţuită oricât ar costa, fiindcă, în orice situaţie în care se fac mărturisiri sincere, îndurarea este acordată deplin. Aceasta nu se întâmplă din cauză că pocăinţa şi mărturisirea merită milă; mila este acordată de dragul lui Christos. Binecuvântat să fie Dumnezeu, fiindcă vindecă întotdeauna inimile zdrobite. Izvorul curge mereu, gata să ne spele păcatele. Într-adevăr, o Doamne, „Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi" (Neemia 9:17)! De aceea, ne vom recunoaşte fărădelegile înaintea Ta.