Meditații Charles Spurgeon

27

Septembrie

DIMINEAŢA

Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul! Deuteronom 33:29

Cel care afirmă că creştinismul îi face pe oameni nefericiţi este străin de această problemă. Ar fi ciudat, într-adevăr, să ne facă nefericiţij atunci când ne ridică într-o poziţie atât de Înaltă! El ne face copii ai lui Dumnezeu. Crezi că Dumnezeu ar oferi toată fericirea duşmanilor Săi şi ar păstra jalea pentru familia Lui? Că vrăjmaşii Lui vor fi încununaţi cu lauri, iar copiii Săi vor moşteni bocete şi durere? Va fi păcătosul, care nu are parte de Christos, chemat la bucurie, iar noi vom merge plângând alături ca nişte cerşetori? Nu, ne vom bucura „întotdeauna în Domnul" (Filipeni 4:4) şi vom slăvi moştenirea noastră, fiindcă „nu aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi fiică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava, adică Tatăl" (Romani 8:15). Nuiaua pedepsei trebuie să se abată cu măsură peste noi, fiindcă lucrează roadele neprihănirii; de. aceea, cu ajutorul Mângâietorului divin, noi, poporul salvat de Domnul, ne vom bucura în Dumnezeul mântuirii noastre. Suntem Căsătoriţi cu Christos. Va permite Mirele ca mireasa Lui să fie cufundată într-o veşnică durere? Inimile noastre sunt legate de El. Noi suntem mădularele Lui, şi deşi suferim o vreme aşa cum a suferit şi capul, suntem binecuvântaţi chiar şi acum cu binecuvântări cereşti în El. Avem garanţia moştenirii noastre în mângâierile Duhului, care nu sunt rare nici puţine. Moştenitori ai bucuriei veşnice, ne gustăm deja partea. Câteva raze din lumina bucuriei vestesc răsăritul soarelui veşnic. Bogăţiile noastre se află dincolo de mare. Cetatea noastră cu temelii tari se vede de partea cealaltă a răului. Raze de slavă din lumea de dincolo ne înveselesc inimile şi ne îndeamnă înainte. Cu adevărat se spune despre noi: „ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul!"

SEARA

Dar iubitul meu a vârât mâna pe gaura favorului, şi mi-a fost milă de el atunci. Cântarea Cântărilor 5:4

Să bată nu a fost de ajuns, fiindcă inima mea era prea plină de somn şi prea rece de nerecunoştinţa, ca să mă scol şi să-i deschid. Totuşi, atingerea harului Său mi-a trezit sufletul. O, cât a suferit Prea Iubitul meu! M-a aşteptat să vin când a fost închis afară, iar eu dormeam în patul leneviei! O, cât de mare a fost răbdarea Lui, să bată iar şi iar, şi să adauge glasul bătăii, implorându-mă să-I deschid! Cât de rece L-am refuzat! Pleacă-ti fruntea, inimă - roşeşte, şi ruşinează-te! Totuşi, cea mai mare bunătate este că El devine portar şi deschide singur uşa. Binecuvântată este mâna care deschide lacătul şi învârte cheia. Acum văd că numai puterea Domnului mă putea salva, fiindcă sunt un morman de răutate. Poruncile bisericii nu mă ajută, şi până şi Evanghelia nu are efect asupra mea, până când nu sunt atins de mâna Lui. Acum văd că mâna Sa este puternică acolo unde totul dă greş. El poate deschide tot ce este închis. Binecuvântat să fie numele Lui! Ii simt prezenţa chiar şi acum. Inima mea este mişcată când mă gândesc la toate suferinţele Sale pentru mine, şi la răspunsul meu plin de răutate. Am îngăduit sentimentelor mele să rătăcească. I-am înălţat rivali. L-am îndurerat. Prea Iubitul meu dulce şi drag, te-am tratat ca o soţie necredincioasă. O, ce crude au fost păcatele mele, ce crud am fost Ce pot să fac? Lacrimile sunt un semn al căinţei mele, Inima îmi fierbe de indignare împotriva mea. Ce rău sunt, să-L tratez pe Domnul meu, Totul în Toate, Bucuria mea veşnică, ca pe un străin. Isuse, Tu mă ierţi din toată inima, dar nu este de ajuns. Opreşte-mi necredinţa viitoare. Sărută aceste lacrimi; curăţeşte-mi inima şi leag-o de Tine de şapte ori, ca să nu mă mai rătăcesc niciodată.