Meditații Charles Spurgeon

29

Septembrie

DIMINEAŢA

Dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana. Levitic 13:13

Aceasta regulă pare ciudată, totuşi există înţelepciune în ea, fiindcă erupţia bolii arăta că trupul era sănătos. In dimineaţa aceasta s-ar putea să fie bine pentru noi să vedem învăţătura tipică a unei reguli atât de neobişnuite. Şi noi suntem leproşi, şi putem citi regula leprei cu aplicaţie la noi înşine. Când un om se vede pierdut şi ruinat, acoperit în totalitate de murdăria păcatului, făra nici o părticică curată; când se leapădă de toată neprihănirea lui şi pledează vinovat în faţa Domnului, atunci este făcut curat prin sângele lui Isus şi harul lui Dumnezeu. Fărădelegea ascunsă, nesimţită şi nemărturisită este adevărata lepră; dar atunci când păcatul este văzut şi simţit, primeşte o lovitură de moarte şi Domnul priveşte cu îndurare sufletul afectat de lepră. Nimic nu este mai mortal decât îndreptăţirea de sine şi mai plin de speranţă decât căinţa. Trebuie să mărturisim că nu suntem decât păcat, fiindcă nici o altă mărturisire nu va fi mai adevărată. Dacă Duhul Sfânt lucrează în noi, convingându-ne de păcat, nu va fi nici o dificultate într-o asemenea recunoaştere. Ea ne va ieşi dintr-o dată de pe buze. Ce mângâiere aduce Scriptura celor aflaţi sub povara păcatului! Păcatul care este recunoscut şi mărturisit, oricât de negru şi îngrozitor, nu va îndepărta niciodată un om de Domnul Isus. Pe oricine vine la El, El „nu îl va izgoni afară" (loan 6:37). Fie că este necinstit ca tâlharul, necurat ca femeia prinsă în păcat, mândru ca Saul din Tars, crud ca Mânase sau răzvrătit ca fiul rătăcitor, înima mare a iubirii va privi la omul care nu are nici un merit prin el însuşi şi îl va declara curat atunci când se încrede în Mântuitorul răstignit Vino deci la El, sărman păcătos împovărat.

Vino cu temeri, cu povară, cu vină şi păcat
Vino aşa cum eşti, de vrei să fii curat

SEARA

Am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat, şi nu l-am mai lăsat. Cântarea Cântărilor 3:4

Ne primeşte Christos atunci când venim la El, fără să țină în seamă păcatele trecutului? Ne mustră fiindcă am căutat alte refugii întâi? Există cineva ca El pe pământ? Este El cel mai bun din tot ce este bun, cel mai frumos din tot ce este frumos? O, să-L lăudăm atunci! Fiice ale Ierusalimului, slăviţi-L cu timpanul şi cu harpa! Aruncaţi idolii voştri, şi înălţaţi-L pe Domnul Isus. Călcări în picioare stindardele înfumurării şi mândriei, şi ridicaţi crucea Iui Isus, de care toată lumea râde şi se miră. O, daţi-ne un tron de fildeş pentru Regele Solomon! Lăsaţi-L să se aşeze pe el pentru totdeauna. Sufletul meu I se va arunca la picioare, le va săruta, şi le va spăla cu lacrimi. O, cât de preţios este Christos! Cum aş putea să nu mă gândesc mereu la El? Cum pot să caut în altă parte alinare şi mângâiere, când El este atât de plin, atât de bogat, atât de satisfăcător? Prietene credincios, fă un legământ cu inima ta că nu te vei îndepărta niciodată de El şi cere Domnului să-1 ratifice. Cere-I să te poarte ca pe un inel pe deget, ca pe o brăţară pe încheietura Lui. Cere-I să te înfăşoare în jurul Său, aşa cum se înfăşoară o mireasă în podoabele ei, şi un mire în cele mai frumoase haine (Isaia 6:10). Vreau să trăiesc în inima lui Christos. Sufletul meu vrea să rămână pentru totdeauna în despicătura acestei stânci. „Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi rândunica un cuib unde îşi pune puii... Ah! Altarele Tale, Doamne al oştirilor, împăratul meu şi Dumnezeul meu!" (Psalmi 84:3). Vreau să îmi fac cuibul şi casa în Tine. Fie ca „sufletul turturelei tale" (Psalmi 74:19) să nu te părăsească niciodată. Ajută-mă să-mi fac cuibul aproape de Tine, O Isuse, adevărata şi singura mea odihnă.

Când II găsesc pe Domnul meu
Uit de orice pasiune nesfinţită
Mă leg cu inima de El mereu
Şi-L ţin, cu inima zdrobită.