Meditații Charles Spurgeon

6

Octombrie

DIMINEAŢA

Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete. loan 4:14

Cel care crede în Isus găseşte destule în Domnul ca să fie mulţumit acum şi totdeauna. Credinciosul nu este om ale cărui zile sunt lipsite de mângâiere şi ale cărui nopţi sunt pline de gânduri negre şi apăsătoare. El găseşte în Christos un asemenea izvor de bucurie, o asemenea fântână de mângâiere, încât este mulţumit şi fericit. Pune-1 într-o temniţă, şi va găsi tovărăşie bună. Du-1 în sălbăticie, şi va mânca pâine din cer. Îndepărtează-1 de prieteni, şi el se va întâlni cu un „prieten mai aproape decât un frate" (Proverbe 18:24). Goleşte-i burdufurile, şi va găsi adăpost la Stânca Veacurilor. Dărâmă temelia speranţelor sale pământeşti, şi inima lui va rămâne liniştită, încrezătoare în Domnul. Inima este la fel de nesătulă ca mormântul până când intră Isus în ea, şi apoi este ca un pahar plin ochi. Există o asemenea plinătate în Christos, încât El este totul pentru credincios. Adevăratul sfânt este atât de mulţumit cu plinătatea lui Isus încât nu mai însetează niciodată - în afară de setea după Fântâna vie. În acelaşi fel vei înseta şi tu, credinciosule. Nu va fi o sete dureroasă, ci o dorinţă iubitoare; vei afla că este plăcut să tânjeşti după plinătatea iubirii lui Isus. In vremea de demult, Cineva a spus: „Mi-am umplut de multe ori vadra la fântână, dar acum setea mea după Isus a devenit atât de nesăţioasă încât aş vrea să beau direct din fântână". Este acesta şi simţământul tău, credinciosule? Simţi că toate dorinţele tale sunt satisfăcute în Isus şi că nu ai nici o altă dorinţă decât să-1 cunoşti mai mult şi să ai o părtăşie mai apropiată cu El? Atunci vino mereu la Fântână, şi „ia apa vieţii fără plată" (Apocalipsa 22:17). Isus nu spune niciodată că iei prea mult, ci te va întâmpina întotdeauna spunând: „Bea, da, bea cât vrei, prea iubitule".

SEARA

Luase o femeie etiopiana. Numeri 12:1

Aceasta era o alegere ciudată pentru Moise. Totuşi, cu cât mai ciudată este alegerea Celui care este un „prooroc ca Moise" (Deuteronom 34:10), dar care este mai mare decât el! (vezi Evrei 3:1-3). Domnul nostru, care este frumos ca un crin, s-a căsătorit cu o femeie care mărturiseşte „sunt neagră... căci m-a ars soare/e" (Cânt. 1:6). Este de mirarea îngerilor că Isus şi-a acordat dragostea oamenilor săraci, pierduţi şi vinovaţi. Fiecare credincios, atunci când este umplut de dragostea lui Isus, trebuie să fie copleşit de mirare, văzând că o asemenea dragoste este risipită pe un obiect atât de nevrednic ca noi. Cunoscându-ne vinovăţia secretă, necredinţa şi împietrirea inimii aşa cum o ştim, suntem copleşiţi de admiraţie recunoscătoare faţă de incomparabila libertate şi suveranitate a harului. Isus trebuie să fi găsit cauza acestei iubiri în propria Lui inimă. Nu ar fi putut s-o găsească în noi, fiindcă nu există. Chiar şi după convertire, rămânem „negri", deşi harul ne-a făcut „frumoşi". Rutherford spunea despre sine că fiecare trebuie să subscriem la următoarea afirmaţie: „Relaţia Sa cu mine este că eu sunt bolnav, iar El este Medicul de care am nevoie. Vai! Cât de adesea mă joc de-a v-aţi ascunselea cu Christos! El leagă, şi eu dezleg; El zideşte, eu dărâm. Mă cert cu Christos, şi se împacă cu mine de douăzeci de ori pe zi!" Mire iubitor şi credincios al sufletelor noastre, urmează-ţi lucrarea de har şi conformează-ne cu imaginea Ta, până când ne poţi prezenta fără „pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta" (Efeseni 5:27). Moise a întâlnit opoziţie din cauza căsătoriei sale. Atât el cât şi soţia sa erau subiectul criticii şi bârfelor. Ne mai mirăm, atunci, când lumea această deşartă se opune lui Isus şi miresei Sale, mai ales atunci când marii păcătoşi sunt convertiţi? Temelia obiecţiilor fariseilor este întotdeauna: „ Omul acesta primeşte pe păcătoşi" (Luca 15:2).