Meditații Charles Spurgeon

25

Februarie

DIMINEAŢA

Mânia viitoare. Matei 3:7

E plăcut să treci printr-un ţinut după ce a trecut furtuna, să simţi prospeţimea ierbii spălate de ploaie şi să asculţi picăturile care cad strălucind ca nişte diamante în lumina soarelui. Aceasta este poziţia creştinului. Trece printr-un ţinut în care furtuna s-a risipit deasupra Mântuitorului, şi chiar dacă mai sunt câteva picături de durere, vin din norii îndurării şi Isus ne-a asigurat că nu ne vor distruge. Dar cât de teribil este să asişti la ivirea unei furtuni, s-o simţi cum se apropie, să vezi păsările zburând înspăimântate spre cuiburi şi vitele fugind cu ochi plini de spaimă; să observi cum se întunecă cerul şi să urmăreşti soarele pălind pe cerul ameninţător! Ce teribil este să aştepţi înaintarea unei vijelii — aşa cum se întâmplă, uneori, la tropice — A ştii ce urmează şi să auzi vântul urlând de furie, smulgând copacii din rădăcini, mutând stâncile din locul lor şi nimicind toată munca oamenilor! Şi aceasta, păcătosule, este poziţia ta. Nu a căzut încă nici o picătură fierbinte, dar se apropie o ploaie de foc. Nici un vânt teribil nu urlă în jurul tău, dar furtuna lui Dumnezeu îşi adună groaznica artilerie. Izbucnirile ei sunt ţinute în frâu prin îndurarea Sa, dar porţile cerului se vor deschide curând. Tunetele lui Dumnezeu sunt încă în cămara Sa, dar furtuna se grăbeşte, şi cât de înspăimântător va fi momentul în care Dumnezeu, îmbrăcat în haină de judecător, va porni în fruntea furtunii! Oare unde, păcătosule, oare unde o să-ţi ascunzi capul, şi unde o să fugi? O, fie ca mâna îndurării să te conducă acum la Christos! El te aşteaptă în paginile Evangheliei. Brațele Sale sunt locul tău de scăpare. Ştii câtă nevoie ai de El. Crede în El, ascunde-te în El, şi furtuna va trece pe lângă tine pentru veşnicie.

SEARA

Şi Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de faţa Domnului, şi s-a pogorât la Iafo. Iona 1:3

În loc să meargă la Ninive ca să predice cuvântul pe care i-1 spusese Dumnezeu, Iona a fugit la Iafo ca să scape. Sunt multe ocaziile în care slujitorii lui Dumnezeu fug de datorie. Dar care este consecinţa? Ce a pierdut Iona prin purtarea lui? A pierdut prezenţa şi mângâierea iubirii lui Dumnezeu. Când îl servim pe Domnul Isus aşa cum ar trebui s-o facă un credincios, Dumnezeul nostru este cu noi. Chiar dacă am avea întreaga lume împotriva noastră, dacă ÎI avem pe Dumnezeu, ce mai contează? In momentul în care Îi întoarcem spatele şi umblăm după dorinţele noastre, suntem pe mare fără cârmaci. Putem să ne tot plângem şi să ne văităm „Doamne, unde ai plecat? Cum am putut să fiu atât de nebun să fug din slujba Ta şi să pierd toată strălucirea feţei Tale? Preţul este prea mare. Lasă-mă să mă întorc la credinţă ca să mă bucur de prezenţa Ta". Şi Iona şi-a pierdut toată pacea. Păcatul distruge curând toată liniştea credinciosului. Păcatul este ca mătrăguna otrăvitoare, ale cărui frunze distilează picături mortale care ucid viaţa şi bucuria şi pacea. Iona a pierdut tot ce putea avea în altă situaţie. Nu putea să ceară protecţia divină, fiindcă el nu ascultase voia lui Dumnezeu. Nu putea să spună; „Doamne, am întâlnit greutăţi în îndeplinirea datoriei; ajută-mă să trec de ele". Culegea roadele propriilor fapte; vedea cu ochii lui drumul pe care îl alesese. Creştine, nu acţiona ca Iona, dacă nu vrei să te trezeşti cu furtuna deasupra capului. In alergarea ta, vei vedea este mai bine să asculţi voia lui Dumnezeu imediat, decât să amâni şi să ajungi la acelaşi lucru. Iona şi-a pierdut timpul, fiindcă tot la Tars a ajuns în cele din urmă. E greu să te cerţi cu Dumnezeu. Să-L ascultăm chiar acum.