Meditații Charles Spurgeon

27

Februarie

DIMINEAŢA

Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost'' şi faci din Cel Prea înalt turnul tău de scăpare. Psalmi 91:9

Israeliţii în pustie erau totdeauna expuşi schimbărilor. Ori de câte ori stâlpul de foc se oprea, corturile erau instalate. Dar a doua zi, înainte ca soarele dimineţii să răsară, trompeta suna, chivotul pornea din nou, iar stâlpul de nor indica drumul printre strâmtorile înguste ale munţilor, peste dealuri şi de-a lungul drumurilor aride ale deşertului. Când se opreau, de-abia apucau să-şi tragă sufletul că auzeau din nou îndemnul „înainte! Nu e timp de odihnă; trebuie
să înaintăm spre Canaan". Niciodată nu stăteau mult în acelaşi loc. Nici chiar izvoarele şi palmierii nu-i puteau ţine în loc, deoarece aveau un adăpost puternic în Domnul. Stâlpul Lui de nor le era umbră ziua, iar noaptea, flacăra lui era căldura căminelor lor. Ei trebuiau să Meargă înainte din loc în loc, mutându-se continuu, neavând timp să se acomodeze şi să spună „Acum suntem în siguranţă; ne vom stabili în acest loc." „Până acum", a zis Moise, „deşi ne mutăm dintr-un loc în altul, Doamne, Tu ai 'fost locul nostru de adăpost din neam în neam' (Psalmi 90:1)." Creştinul ştie că Dumnezeu nu este schimbător. Astăzi bogat, mâine sărac, astăzi bolnav, mâine sănătos, astăzi bucuros, mâine întristat, dar relaţia lui cu Dumnezeu este aceeaşi în fiecare zi. Dacă El m-a iubit Ieri, mă iubeşte cu siguranţă şi astăzi. Turnul meu de scăpare este Dumnezeu. Chiar dacă planurile îţi sunt năruite, chiar dacă speranţele îţi sunt spulberate, chiar dacă bucuria îţi e furată şi totul se prăbuşeşte, nu ai pierdut nimic din ceea ce ai în Domnul. El este „o stâncă de adăpost pentru mine, unde să pot fugi totdeauna" (Psalmi 71:3). Sunt un călător prin lume, dar în Domnul sunt acasă. Hoinăresc prin lume, dar la Domnul am un adăpost liniştit.

SEARA

A cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei. Mica 5:2

Domnul Isus şi-a reprezentat oamenii Săi înaintea tronului cu mult înainte ca ei să apară pe scena timpului. Încă „din zilele veşniciei" El s-a învoit cu Tatăl Său că va plăti sânge pentru sânge, suferinţă pentru suferinţă, agonie pentru agonie şi moarte pentru moarte în locul poporului Său. „Din filele veşniciei" El S-a dat pe Sine fără să murmure. Din creştetul capului până în tălpile picioarelor transpiraţia Lui s-a prefăcut în picături mari de sânge. A fost lovit, străpuns, batjocorit, a fost frânt şi zdrobit sub durerile morţii. Dăruirea Lui ca Mântuitor a fost „din filele veşniciei". Opreşte-te, suflete al meu, şi minunează-te! Ai fost iubit de Isus „din zilele veşniciei". Nu doar din momentul în care te-ai născut pe lume te-a iubit Christos, ci El îşi „găsea plăcerea în fii oamenilor" (Proverbe 8:31) înainte de-a fi fost vreunul din ei! S-a gândit la ei frecvent. Din veşnicie în veşnicie i-a iubit. A plănuit El atât de mult salvarea ta, suflete al meu, şi să nu o îndeplinească acum? A hotărât El „din sjlele veşniciei" să te salveze, şi te va pierde acum? Ce? Te-a purtat pe braţul Său, ca pe comoara Lui de preţ, şi te va scăpa acum printre degete? Te-a ales înainte de întemeierea munţilor şi a văilor adâncului, şi te va respinge acum? Imposibil! Sunt sigur că El nu te-ar fi iubit atât de mult dacă nu ar fi avut o dragoste neschimbată. Dacă El s-ar putea plictisi de tine, ar fi fost sătul de tine de mult. Dacă nu te-ar fi iubit cu o iubire adâncă precum iadul şi puternică precum moartea, El Şi-ar fi întors faţa de la tine de mult. O, bucurie a bucuriilor, să ştii că eşti moştenirea Lui veşnică, dăruită Lui de Tatăl Său înainte de a fi pământul! Dragostea Lui veşnică va fi odihna ta.