Meditații Charles Spurgeon

28

Martie

DIMINEAŢA

Şi să cunoaşteţi dragostea lui Christos, care întrece orice cunoştinţă. Efeseni 3:19

Dragostea lui Christos, în tot farmecul, plinătatea, măreţia şi credincioşia ei, depăşeşte cunoştinţa omenească. Ce limbă poate descrie dragostea neîntrecută, incomparabilă, pe care o are faţă de copiii oamenilor? Este atât de vastă şi nemărginită încât, asemeni unei rândunele care atinge apa din zbor dar nu se scufundă, cuvintele noastre descriptive ating doar suprafaţa, nu adâncurile. Bine a spus poetul „O dragoste, abis de neînţeles!", fiindcă dragostea lui Christos este nemăsurată şi insondabilă; nimeni nu-i poate atinge fundul. Înainte să avem o idee lămurită despre dragostea lui Isus, trebuie să-I înţelegem slava anterioară din înălţimea cerului şi încarnarea pe pământ, în adâncurile ruşinii. Dar cine poate vorbi despre maiestatea lui Christos? Pe tronul cerurilor, era Dumnezeu din Dumnezeu. Prin El au fost făcute cerurile şi toată oştirea lor. Braţul Său atotputernic a făcut stelele. Lauda heruvimilor şi serafimilor Îl înconjura în fiecare clipă; corurile slăvite ale universului cântau neîncetat în faţa tronului Său. El domnea peste întreaga Sa creaţie, Dumnezeu atotputernic, binecuvântat pentru totdeauna (Romani 9:5). Cine poate descrie înălţimile slavei Sale de atunci? Și cine poate spune cât de jos a coborât? Nu a fost de ajuns să devină Om, a devenit Om al durerii. A venit ca să sângereze, să moară şi să sufere - foarte mult pentru El, Fiul lui Dumnezeu; dar să sufere o agonie nemăsurată - să îndure o moarte rușinoasă, părăsit de Tatăl Său — este o dragoste care te face să înmărmureşti de uimire. Aceasta este dragostea! Într-adevăr, este o dragoste „care întrece orice cunoştinţă". Fie ca această dragoste să ne umple inimile de recunoştinţă, şi să ne ajute să-i manifestăm practic puterea..

SEARA

Vă voi primi ca pe nişte miresme cu miros plăcut. Ezechiel 20:41

Meritele Mântuitorului nostru scump sunt o mireasmă plăcută în faţa Celui Prea înalt. Fie că vorbim despre virtuţile active, fie despre cele pasive ale lui Christos, este vorba de aceeaşi
mireasmă. In viaţa Sa activă a existat o mireasmă plăcută, prin care a onorat legea lui Dumnezeu. A făcut ca fiecare precept să strălucească ca un diamant preţios în montura propriei Sale persoane. In ascultare pasivă, în supunere fără murmur, a îndurat foamea şi setea, frigul şi căldura. A transpirat picături de sânge în Ghetsemani, a fost biciuit şi pălmuit de romani. Apoi a fost atârnat pe cruce ca să sufere mânia lui Dumnezeu în locul nostru. Aceste lucruri sunt o mireasmă în faţa Celui Prea înalt. Datorită felului în care a trăit şi a murit, datorită suferinţelor şi ascultării Lui, Domnul Dumnezeu ne acceptă. Câtă valoare trebuie să fie în El ca să acopere nimicnicia noastră! Câtă mireasmă trebuie să împrăştie ca să ne ascundă mirosul urât! Câtă putere purificatoare trebuie să existe în sângele Lui ca să ne spele păcatele! Câtă glorie trebuie să sălăşluiască în dreptatea Lui ca să ne transforme din creaturi păcătoase în îngeri de lumină „în prea iubitul Lui" (Efeseni 1:6). Credinciosule, cât de sigură şi neschimbătoare trebuie să fie acceptarea noastră, de vreme ce se face prin El! Nu te îndoi niciodată de primirea ta în Christos. Fără El, nu poţi fi primit; dar, odată ce ai primit meritele Lui, nu mai poţi sta pe dinafară. In ciuda tuturor îndoielilor, temerilor şi păcatelor tale, Iehova nu te va mai privi niciodată cu mânie. Deşi îţi vede păcatele, când se uită la tine prin Christos, nu vede nici un păcat. Eşti întotdeauna acceptat în Christos şi binecuvântat, şi drag inimii Tatălui. De aceea, înalţă-te în cântare, şi când priveşti tămâia meritelor lui Christos ridicându-se ca un fum albăstrui în fața tronului de safir, jertfeşte-ţi şi tu tămâia rugăciunii.