Meditații Charles Spurgeon

29

Martie

DIMINEAŢA

Măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Evrei 5:8

Ni se spune că perfecţiunea Comandantului nostru s-a desăvârşit prin suferinţă; de aceea, noi, care suntem păcătoşi, şi ne aflăm departe de perfecţiune, nu trebuie să ne mirăm că suntem chemaţi să suferim. Se poate să fie încoronat Capul prin chinuri, iar celelalte mădulare să fie purtate pe pat de flori? Dacă Christos a trebuit să treacă prin marea propriului Său sânge ca să ajungă la coroană, noi vom merge la Ceruri călcând pe un pod de argint ca să nu ne udărm? Nu, experienţa învăţătorului nostru ne învaţă că suferinţa este necesară, şi copiii născuţi din nou ai lui Dumnezeu nu trebuie să încerce să o evite. Dar există o mângâiere în faptul că Christos a „fost făcut desăvârşit" (Evrei 5:9) „prin lucrurile pe care le-a suferit". astfel ne poate înţelege pe deplin. El nu este „un Mare Preot care să nu aibă milă de slăbiciunile noastre" (Evrei 4:15). In înţelegerea aceasta a lui Christos aflăm mângâiere deplină. Unul dintre martirii timpurii a spus: „Pot să îndur totul, fiindcă Isus a suferit, şi suferă şi acum prin mine. El mă înţelege, şi gândul acesta mă face mai puternic". Credinciosule, mângâie-te cu acest gând în timpurile de strâmtorare. Întăreşte-te cu el când păşeşti pe urmele lui Isus. Caută alinare în înţelegerea Lui. Aminteşte-ţi că suferinţa este un lucru care îţi aduce onoare; să suferi pentru Christos înseamnă să ai parte de glorie. Ucenicii se bucurau când erau socotiţi vrednici să sufere. Atâta timp cât Domnul ne oferă harul să suferim pentru Christos, să suferim cu Christos este o onoare. Comorile unui creştin sunt necazurile. Privilegiile regilor lui Dumnezeu sunt necazurile, durerile şi întristările lor. Să nu refuzăm, deci, onoarea. Să nu ne dăm deoparte în faţa slavei. Durerea ne înalţă, şi necazurile ne preamăresc. „Dacă răbdăm, vom fi împăraţi împreună cu El" (2 Timotei 2:12).

SEARA

L-am strigat, dar nu mi-a răspuns. Cântarea Cântărilor 5:6

Uneori, rugăciunea aşteaptă la poartă ca un solicitant până când deschide Regele să-i umple inima cu binecuvântările pe care le caută. Când ne dă credinţă, Domnul ne încearcă prin întârzieri. El îngăduie ca vocea slujitorilor Săi să răsune ca un ecou. Ei bat la poarta de aur, dar ea rămâne nemişcată, înţepenită în balamale. Ca şi Ieremia, ei strigă: „Te-ai învăluit cu un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră" (Plângeri 3:44). Totuşi, adevăraţii sfinţi au aşteptat mult timp un răspuns la rugăciune. Nu din cauză că rugăciunile lor nu ar fi avut putere, sau nu ar fi fost primite; din cauză că Dumnezeu este un suveran care acordă daruri după bunul Său plac. Dacă vrea ca răbdarea noastră să fie încercată, va face cum doreşte! Cerşetorii nu trebuie să facă pretenţii în ceea ce priveşte timpul, locul sau forma răspunsului. Trebuie însă să nu considerăm întârzierile refuzuri. Notele de plată ale lui Dumnezeu vor fi achitate întotdeauna. Nu trebuie să-i permitem Satanei să ne clatine credinţa arătându-ne rugăciunile fără răspuns. Rugăciunile fără răspuns nu sunt neascultate. Dumnezeu ţine seama de ele; nu sunt foi zburate de vânt, sunt comori în arhivele Regelui. La curtea cerului există un registru în care este înregistrată fiecare rugăciune. Incercatule credincios, Domnul tău are un căuş în care strânge toate lacrimile de durere şi o carte în care toate suspinele tale sunt numărate. La timpul cuvenit, cererea ta va primi răspuns. Nu poţi să aştepţi puţin? Nu este timpul Domnului mai bun decât timpul tău? In curând El va reveni, spre bucuria sufletului tău, şi vei arunca sacul şi cenuşa îndelungii aşteptări. Te va îmbrăca în purpura şi inul subţire al dorinţelor tale.