Meditații Charles Spurgeon

15

Mai

DIMINEAŢA

Şi oricine crede, este iertat. Faptele Apostolilor 13:39

Cel care crede în Christos primeşte o iertare prezentă. Credinţa nu-şi păstrează roadele pentru viitor, ea le arată acum. Aşadar iertarea este rezultatul credinţei, şi este acordată sufletului în momentul în care se predă lui Christos şi Îl acceptă ca totul în toate. Sunt cei care stau în faţa tronului lui Dumnezeu iertaţi acum? La fel suntem şi noi, iertaţi şi curăţaţi ca şi cei care cântă imnuri de slavă la harpele cereşti, îmbrăcaţi în haine albe. Tâlharul de pe cruce a fost iertat chiar în momentul în care şi-a întors ochii credinţei spre Isus. Bătrânul Pavel, după ani de slujire, nu a fost mai iertat decât tâlharul, care nu slujise deloc. Noi suntem „primiţi prin prea iubitul" (Efeseni 1:6) astăzi, absolviţi de păcate astăzi, achitaţi la bara de judecată a lui Dumnezeu astăzi. O, ce gând minunat! Sunt unii struguri din via lui Eşcol care ne aşteaptă să-i culegem de abia după ce vom ajunge în cer, dar există şi o mlădiţă care trece peste zid. Nu sunt ca roadele ţării Canaanului, care nu au putut fi gustate decât după trecerea Iordanului. Aceste roade sunt asemeni manei din pustie, o porţie din hrana zilnică cu care Dumnezeu ne împlineşte nevoile în călătorie. Suntem iertaţi chiar acum. Chiar acum, păcatele noastre sunt îndepărtate. Chiar acum stăm în faţa lui Dumnezeu primiţi, de parcă nu am fi fost niciodată vinovaţi. „Acum dar nu este nici o osândire pentru cei care sunt în Christos Isus" (Romani 8:1). In cartea lui Dumnezeu, chiar acum, nu există nici un păcat care să strige împotriva poporului Său. Cine ar îndrăzni să-i împovăreze cu ceva? Nu este nici o pată, nici o zbârcitură; nici un defect rămas asupra credincioşilor în materie de îndreptăţire în faţa Judecătorului întregului pământ. Fie ca privilegiile prezente să ne trezească la datorie şi acum, cât timp mai trăim, să trăim pentru scumpul nostru Domn Isus.

SEARA

Făcuţi desăvârşiţi. Evrei 12:23

Sunt două feluri de desăvârşire necesare creştinului: desăvârşirea îndreptăţirii prin persoana lui Isus, şi desăvârşirea sfinţirii aduse de el prin Duhul Sfânt. In prezent, stricăciunea rămâne, chiar în inimile născute din nou; experienţa ne-a arătat-o de multe ori. Fără să vrem, nutrim dorinţe rele şi gânduri necurate. Dar mă bucur să ştiu că vine ziua în care Dumnezeu va termina lucrarea pe care a început-o, şi va prezenta sufletul meu nu doar desăvârşit în Christos, ci desăvârşit prin Duh ,fără pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta, ci sfânt şi fără prihană" (Efeseni 5:27). Să fie oare adevărat că această sărmană inimă păcătoasă va deveni la fel de sfântă ca Dumnezeu? Oare acest suflet care strigă adesea „o, nenorocitul de mine, când voi fi izbăvit de acest trup de moarte?" (Romani 7:24) va fi eliberat de păcat şi moarte - oare nu va mai exista nici o ispită care să-mi chinuiască urechile, nici un gând nesfânt care să-mi tulbure pacea? O, fericită zi! De ar veni mai repede! Când voi trece Iordanul, lucrarea de sfinţire va fi terminată, dar acest lucru nu se va întâmpla până nu voi cere singur desăvârşirea. Apoi sufletul meu va primi ultimul botez prin focul duhului Sfânt Tânjesc după momentul în care voi primi ultima purificare, cea care îmi va deschide porţile cerului. Nici un înger nu va fi mai curat decât mine, fiindcă eu voi putea spune „sunt curat" în două sensuri: prin sângele lui Isus şi prin lucrarea Duhului. O, cât de mult ar trebui să preamărim puterea Duhului Sfânt, care ne ajută să putem sta în faţa Tatălui din cer! Totuşi, nu ar trebui ca speranţa desăvârşirii viitoare să ne facă să ne mulţumim cu nedesăvârşirile de acum. Dacă se întâmplă aşa, speranţa noastră este înşelătoare; o speranţă adevărată te curăţeşte şi acum. Lucrarea harului trebuie să rămână în noi acum, pentru a putea fi terminată atunci. Să ne rugăm să fim „plini de Duh" (Efeseni 5:18), ca să putem aduce roadele îndreptăţirii.