Meditații Charles Spurgeon

18

Mai

DIMINEAŢA

Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El. Coloseni 2:9-10

Toate atributele lui Christos, ca Dumnezeu şi om, sunt puse la dispoziţia noastră Toată plinătatea Dumnezeirii, oricâte minunăţii ar include, este a noastră ca să ne facă desăvârşiţi. Dumnezeu nu ne poate înzestra cu atributele divinităţii, dar a făcut tot ce se putea face, fiindcă şi-a pus puterea divină şi Dumnezeirea în sluijba mântuirii noastre. Atotputernicia Sa, omniscienţa, omniprezenţa, statornicia şi infailibilitatea se unesc pentru a ne apăra. Trezeşte-te, credinciosule, şi priveşte-1 pe Domnul Isus desăvârşindu-ţi mântuirea cu toată puterea Dumnezeirii Sale! Cât de mare este harul Său, cât de neclintită credincioşia sa, cât de statornică imuabilitatea Sa, cât de infinită puterea sa, cât de nesfârşită cunoştinţa Sa! Toate acestea sunt stâlpii templului Salvării, prin Domnul Isus. Şi toate, fără să piardă nimic din infinitatea lor, ne sunt făgăduite ca moştenire veşnică. Fiecare strop de iubire adâncă căzut din inima Mântuitorului este al nostru; Fiecare muşchi de pe braţul iubirii, fiecare diamant din coroana slavei, imensitatea cunoaşterii divine şi asprimea dreptăţii divine sunt ale noastre, şi vor fi folosite pentru noi. întreaga fiinţă a lui Christos, şi minunatul Său caracter de Fiu al lui Dumnezeu, sunt transformate în cea mai mare bucurie a noastră. Înţelepciunea Sa este conducerea noastră, cunoştinţele Sale învăţătura noastră, puterea Sa protecţia noastră, dreptatea Sa siguranţa noastră, dragostea Sa mângâierea noastră, îndurarea Sa alinarea noastră, şi neclintirea Sa încrederea noastră. El nu are nici o rezervă, ci deschide adâncurile muntelui lui Dumnezeu şi ne invită să săpăm în minele lui şi să găsim comorile ascunse acolo. „Toate, toate sunt ale tale", spune EL ,,Mulţumeşte-te cu privilegiile Mele şi bucură-te de toată bunătatea Domnului". O, ce bine este să-L priveşti pe Isus și să-L chemi cu siguranţa că va răspunde nevoilor tale cu dragoste și putere, fiindcă nu cerem decât cele făgăduite deja.

SEARA

Dar mai pe urmă. Evrei 12:11

Cât de fericit va fi creştinul încercat „mai pe urmă” Nu există un calm mai profund decât liniştea dinaintea furtunii. Cine nu se bucură de strălucirea soarelui după ploaie? Ospeţele de victorie sunt pregătite pentru soldaţii încercaţi. După ce ucidem leul, putem gusta mierea.
După ce urcăm Muntele încercărilor, ne putem odihni în Valea Liniştii. După ce trecem de Valea Umilinţei şi luptăm cu diavolul, îl Vedem pe Cel Slăvit aducându-ne o ramură vindecătoare din Pomul Vieţii. Durerile noastre, ca şi corăbiile care trec pe ocean, lasă o linie argintie de sfinţenie „mai pe urmă". Este pacea — pacea dulce, adâncă - care urmează furtunii teribile din inimile noastre chinuite şi vinovate. Iată, deci, starea fericită a creştinului! Cele mai bune lucruri îi sunt păstrate pentru la urmă, şi în lumea aceasta le primeşte pe cele mai rele. Dar chiar şi aceste lucruri rele devin „mai pe urmă" bune; lacrimile semănătorului sunt urmate de bucuria secerătorului. Chiar şi acum, el se îmbogăţeşte prin pierderi, se ridică prin căderi, trăieşte prin moarte şi devine plin după ce a fost golit. Dacă, deci, necazurile îi aduc atâtea „roade dătătoare de pace" (Evrei 12:11) în viaţa aceasta, cât de mare îi va fi bucuria „mai pe urmă", în ceruri? Dacă întunericul nopţilor lui este la fel de luminos ca zilele lumii, cum vor fi zilele lui? Dacă lumina stelelor lui este mai strălucitoare decât lumina soarelui, cum va fi răsăritul? Dacă poate cânta în temniţă, cum va cânta în ceruri? Dacă îl poate lăuda pe Domnul în flăcări, cum îl va slăvi în faţa tronului slavei? Dacă răul este bun pentru el acum, cum va fi bunătatea lui Dumnezeu faţă de el pe urmă? O, binecuvântat „mai pe urmă” Cine nu şi-ar dori să fie creştin? Cine nu ar vrea să poarte crucea acum pentru o coroană care va veni „mai pe urmă"? Dar această lucrare pune la încercare răbdarea, fiindcă odihna nu vine azi, nici mâine, ci „mai pe urmă". Aşteaptă, suflete, şi lasă răbdarea „să-şi facă desăvârşit lucrarea" (Iacov 1:4).