Meditații Charles Spurgeon
19
Mai
DIMINEAŢA
Am văzut robi călări, şi voievozi mergând pe jos ca nişte robi. Eclesiastul 10:7
Obrăznicia uzurpă adesea locurile înalte, iar cel mare cu adevărat doreşte să treacă neobservat. Aceasta este o ghicitoare a providenţei, a cărei răspuns va fi într-o zi bucuria celor drepţi; dar este un lucru atât de obişnuit, încât nici unul dintre noi nu ar trebui să murmure dacă aceasta este şi partea lui. Când a fost pe pământ, deşi era Prinţul împăraţilor pământului, Domnul nostru a umblat pe cărarea umilinţei, Rob al robilor şi slujitor al tuturor; ce mirare este deci dacă urmaşii Săi, care sunt din neam regesc, vor fi priviţi ca nişte persoane inferioare? Lumea este întoarsă pe dos; de aceea, cei din urmă sunt cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei de pe urmă. Priviţi-i pe slujitorii Satanei stăpânind pământul! Ce cai înalţi călăresc ei! Cât de sus îşi ridică frunţile! Haman este la curte, iar Mardoheu stă la poartă; David este fugar în munţi, iar Saul domneşte peste împărăţie; Ilie plânge în peşteră, şi Izabela se desfată în palat; totuşi, cine ar vrea să fie în locul celor mari? Şi cine, pe de altă parte, nu-i invidiază pe sfinţii dispreţuiţi? Când se învârte roata, cei care sunt jos se ridică, şi cei de sus coboară. Răbdare, deci, credinciosule, veşnicia va îndrepta nedreptăţile timpului. Să nu cădem în greşeala de a lăsa apetitul şi pasiunile să se înalţe, în timp ce puterile nobile umblă în praf. Harul trebuie să domnească ca un prinţ, şi să facă din membrele trupului instrumente ale dreptăţii. Duhului Sfânt îi place ordinea, de aceea ne aşează puterile şi facultăţile la locul şi timpul cuvenit, oferind locul de cinste facultăţilor spirituale care ne leagă de Marele Rege. Să nu stricăm planurile divine, ci să cerem harul de a ne ţine în stăpânire trupurile. Nu am fost născuţi din nou ca să permitem pasiunilor să domnească peste noi, ci pentru a domni noi în Christos Isus peste întreitul regat al spiritului, sufletului şi trupului, spre slava lui Dumnezeu Tatăl.
SEARA
Şi Ilie dorea să moară. 1 împăraţi 19:4
Este un lucru remarcabil că Ilie - omul pentru care Dumnezeu pregătise o soartă infinit mai bună, care nu avea să moară niciodată, fiindcă urma să fie luat la cer într-un car de foc ca să nu vadă moartea - se ruga acum: „o, Doamne, ia-mi sufletul, cad nu sunt mai bun decât părinţii mei" (1 împăraţi 19:4). Avem aici o dovadă memorabilă a faptului că Dumnezeu nu răspunde întotdeauna rugăciunilor cu aceeaşi monedă, deşi o face întotdeauna în consecinţă. El i-a dat lui Ilie ceva mai bun decât ceruse, şi din asta se vede că Dumnezeu a auzit într-adevăr rugăciunea lui Ilie. Este ciudat că neînfricatul Ilie se sperie atât de tare de ameninţarea Izabelei încât vrea să moară, şi este o binecuvântare că Tatăl ceresc nu îi răspunde pe măsură. Există o limită în doctrina rugăciunii prin credinţă. Nu trebuie să credem că Dumnezeu ne va da tot ce ne trece nouă prin cap să cerem. Ştim că uneori cerem şi nu primim, fiindcă „cerem rău" (Iacov 4:3). Dacă cerem ceea ce nu este făgăduit, dacă contrazicem spiritul pe care vrea Domnul să-1 cultivăm, dacă cerem ceva contrar voinţei Sale sau ne îndoim de providenţa Sa, dacă cerem pentru a ne mulţumi egoismul şi fără să ne gândim la slava Lui, nu trebuie să ne aşteptăm să primim ceea ce cerem. Totuşi, când cerem prin credinţă, fară îndoieli, şi nu primim exact lucrul pe care l-am cerut, vom primi un echivalent, şi mai mult decât un echivalent Aşa cum remarca cineva „dacă Domnul nu-ţi dă argint, îţi va da aur; şi dacă nu-ţi da aur, îţi va da diamante". Dacă nu-ţi dă exact lucrul pe care l-ai cerut, îţi va da ceva echivalent, şi te vei bucura mai mult de acesta. Roagă-te mult, deci, dragă cititorule, şi fa din seara aceasta un timp de mijlocire continuă. Dar ai grijă pentru ce te rogi.