Meditații Charles Spurgeon

28

Mai

DIMINEAŢA

Pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit. Romani 8:30

Iată un adevăr preţios pentru tine, credinciosule. Se poate să fii sărac, în dureri sau necunoscut, dar, ca să te, încurajezi, aminteşte-ţi de chemarea ta şi de consecinţele care decurg din ea, în special de binecuvântarea despre care vorbeşte textul din dimineaţa aceasta. La fel de sigur ca faptul că eşti copilul lui Dumnezeu astăzi, este şi faptul că în curând toate încercările tale se vor sfârşi, şi fruntea ta obosită va fi încununată cu slavă, iar mâinile trudite vor flutura ramuri de măslin. Nu te plânge de necazurile tale, bucură-te, fiindcă în curând vei fi acolo unde „nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere" (Apocalipsa 21:4). Carele de foc se află la uşa ta, şi într-o clipă, veţi ajunge în slavă. Cântarea de slavă este pe buzele tale. Porţile cerului se deschid să te primească. Nu te gândi că nu vei reuşi să intri. Dacă El te-a chemat, nimic nu vă va putea despărţi de dragostea Lui. Suferinţa nu poate rupe legătura de iubire; focul persecuţiei nu poate arde verigile, ciocanul iadului nu poate sfărâma lanţul. Vocea care te-a chemat la început te va chema din nou de la pământ spre cer, de la întunericul morţii la slava nemărginită a veşniciei. Stai liniştit, inima Celui care te-a răscumpărat bate pentru tine cu o iubire nesfârşită. În curând vei avea parte de slava care ţi-a fost pregătită; te mai afli aici doar pentru a te pregăti în vederea moştenirii; odată pregătit, aripile îngerilor te vor purta pe muntele păcii, bucuriei şi binecuvântărilor, unde Departe de o lume de durere şi păcat cu Dumnezeu alături, pretutindeni, neîncetat vei rămâne pentru totdeauna.

SEARA

Iată ce mai gândesc în inima mea, şi iată ce mă mai face să trag nădejde. Plângerile lui Ieremia 3:21

Amintirile sunt adesea slujitoarele disperării. Minţile pesimiste îşi amintesc fiecare prezicere neagră a trecutului, şi se aţintesc asupra fiecărui aspect întunecat din prezent; pentru acestea, memoria, îmbrăcată în sac şi cenuşă, serveşte o cupă de fiere şi pelin amestecate. Totuşi, nu avem nevoie de aşa ceva. Înţelepciunea poate transforma memoria într-un înger al mângâierii. Amintirea care poartă amărăciunea în mâna stângă, poate avea în dreapta un mănunchi de speranţă. Nu are nevoie de o coroană de fier. Poate să-şi încununeze fruntea cu o cunună de aur, împodobită cu stele. Aşa s-a întâmplat în experienţa lui Ieremia. In versetul precedent, amintirile rechemaseră o mare umilinţă - „când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine" (vers. 20). Aceeaşi amintire îi aduce însă viaţă şi mângâiere. „Iată ce gândesc în inima mea, şi iată ce mă mai face să trag nădejde". Ca o sabie cu două tăişuri, amintirea îi ucide mândria cu o lovitură, apoi îi alungă disperarea cu o alta. Ca principiu general, dacă dorim să ne stăpânim amintirile în mod înţelept, putem, în mijlocul celei mai negre disperări, să aprindem un chibrit care va lumina pe loc lampa mângâierii. Nu este nevoie ca Dumnezeu să creeze ceva nou pe pământ pentru ca cei credincioşi să seiibucure din nou. Dacă vor răscoli cu credincioşie cenuşa trecutului, vor găsi lumină pentru prezent; şi dacă se vor întoarce spre Cartea Adevărului şi spre tronul harului, candela lor va străluci ca înainte. O, dacă ne-am aminti de bunătatea Domnului şi de îndurările harului Său! Să deschidem cartea amintirii, atât de luminată de strălucirea milei, şi vom fi fericiţi. Atunci amintirile vor fi „izvorul adânc al bucuriei", cum le numea Coleridge. Când sunt în slujba Mângâietorului Divin, amintirile se transformă într-o mângâiere de mare preţ.