Sămânța bună

Într-o seară înnorată de noiembrie, micuța Carolina se plângea: „Mamă, mi-e teamă să urc scările întunecoase“. Mama i-a spus blând: „Roagă-L pe Domnul Isus să urce cu tine“. Copila a făcut așa și a urcat repede scările. Ajunsă sus, ea a spus repede: „Mulțumesc, Doamne Isuse! Acum poți pleca“.

Poate râdem citind aceste rânduri. Dar, dacă suntem sinceri, trebuie să recunoaștem că și noi acționăm la fel câteodată. Strigăm la Dumnezeu când suntem într-o strâmtorare și vrem să ne rezolve problema. Imediat după ce criza s-a sfârșit, Îi mulțumim scurt pentru ajutor și nu mai avem nevoie de El până la următoarea problemă.

Așa s-au comportat și israeliții în pustie. Ei au văzut cum i-a eliberat Dumnezeu din sclavia Egiptului și la marginea Mării Roșii au cântat plini de mulțumire cântarea de salvare. Dar curând au uitat faptele mari ale lui Dumnezeu și I-au întors spatele. Psalmul 106 este o relatare detaliată despre comportamentul israeliților, aceasta fiind ca o avertizare pentru noi.

Dumnezeul nostru face lucruri mărețe. În orice situație putem să strigăm la El după ajutor. Dar El are dreptul să decidă asupra vieții noastre. De aceea să ne supunem voii Sale și să ascultăm de Cuvântul Său!

„Dar El a privit la strâmtorarea lor, … le-a auzit strigătul. … Și a avut milă de ei, după bunătatea Sa cea mare“ (Psalmul 106.44,45).