Sămânța bună

Pe 12 iulie 2011, planeta Neptun a revenit în punctul din orbita sa în care se afla și atunci când a fost descoperită, pe 23 septembrie 1846, deoarece o rotație completă a ei în jurul Soarelui (un an neptunian) se face în 165 de ani. Așadar, în această lungă perioadă de timp a trecut abia un an neptunian. Niciun om care a trăit în anul 1846 nu mai este astăzi printre noi. Cât de nesemnificativă pare viața pe Pământ privită din „punctul de vedere al planetei Neptun“! Miliarde de oameni au murit în cursul acestui an neptunian. Oamenii din anul 1846 aveau planurile și visurile lor. Cei mai tineri dintre ei sperau să le fie rezervată o viață lungă, dar chiar și așa, până acum și mormintele acestor oameni au dispărut demult. Timpul a trecut în grabă și i-a dus pe toți în lumea morților.

Și viața noastră trece repede. Este acesta un adevăr banal? Nu! De aceea trebuie să ne amintim mereu că suntem trecători. Mult prea repede și mult prea des ne stabilim greșit prioritățile și ne comportăm ca și cum am trăi aici pentru totdeauna. „Omul! … zilele lui sunt ca iarba și înflorește ca floarea de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este și locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaște“ (Psalmul 103.14,15).

Chiar viața ce ne pare scumpă e o nălucă-n negură;
Doar în Hristos este viața făr’ de sfârșit, cea veșnică.
E viața ce-o găsim în Domnul, pe care El ne-o dă în dar.
O, spune-mi: ți-ai asigurat-o sau nici nu te-ai gândit măcar?