Sămânța bună
Daffa, băiatul etiopian
Mai mult prețuiește pentru mine legea gurii Tale, decât mii de bucăți de aur și de argint.
Psalmul 119.72
Daffa, un băiat de 12 ani din Etiopia, își dorea foarte mult să învețe să citească. Dar nu-și putea plăti taxele școlare, pentru că tatăl său murise, iar mama lui câștiga mult prea puțini bani. Profesorul i-a permis totuși să stea și el puțin la școală. În acest fel, Daffa a învățat până la urmă să citească. De acum, cea mai mare dorință a lui era să aibă o carte.
Într-o zi a trebuit să ducă o capră la piață. Acolo un bărbat vindea cărți. Una costa cât ar fi câștigat Daffa într-o săptămână păzind turma de capre. Cu toate acestea, Daffa a reușit să achite cartea. Încântat, și-a dus comoara acasă și a început să silabisească. În această carte erau relatări frumoase despre Copilul sărac, la nașterea Căruia tot cerul s-a pus în mișcare. Dar și mai minunate i s-au părut istorisirile despre Omul Isus, Salvatorul, căci – s-a gândit Daffa – „dacă El ar fi fost aici, l-ar fi vindecat și pe tatăl meu“.
După ani de zile, în acel sat au venit câțiva misionari care doreau să construiască o școală și să le vorbească oamenilor despre Dumnezeu și despre Fiul Său, Isus Hristos. Când Daffa a auzit rostindu-se Numele Isus, inima a început să-i bată cu putere. „Cu siguranță, este Omul din carte!“ – A rugat-o pe mama lui să-i dea voie să lucreze cu acei oameni albi, iar ea l-a lăsat. Într-o seară, unul dintre misionari a venit la cortul băiatului și nu-i venea să creadă ce auzea: Daffa le citea din Biblie celor din cort, apoi a îngenuncheat și L-a rugat stăruitor pe Dumnezeu să binecuvânteze munca misionarilor.