Sămânța bună

La Atena, bastionul înțelepciunii grecești, apostolul Pavel ține în Areopag un discurs cu totul special față de ce se vestise acolo (Fapte 17.22‑34). Apoi pleacă la Corint, pentru a le duce și corintenilor vestea bună a mântuirii prin Isus Hristos. Deși filosofii religioși greci discutaseră și ei despre mântuire, Pavel numește raționamentul lor „înțelepciunea oamenilor“. Planul lui Dumnezeu cu omenirea nu este nicidecum rezultatul unui raționament logic. El Însuși dezvăluie modul cum Își va salva creaturile: Numai prin jertfa ispășitoare a lui Hristos răstignit este posibilă o răscumpărare autentică! Pavel le explică acest lucru celor din Corint în predica sa, subliniind faptul că nu apelează la „cuvinte convingătoare ale înțelepciunii omenești“. El li‑L proclamă pe „Hristos răstignit“ (1 Corinteni 1.23; 2.4) – iată esențialul!

Fiind un om deosebit de citit și de învățat, Pavel ar fi putut foarte bine să discute și să schimbe îndelung argumente cu filosofii vremii. Dar nu aceasta a fost intenția lui, pentru că, făcând astfel, nimeni nu ar fi fost condus la pocăință și la credință vie. Evanghelia lui Dumnezeu se adresează în primul rând inimii și conștiinței, nu intelectului. Iar credința autentică trebuie să‑L aibă drept conținut pe Hristos răstignit, mort, înviat și glorificat. El este centrul evangheliei vestite de Pavel și așa rămâne și astăzi. Folosind expresia „credința voastră“, Pavel nu se referă la orice religie sau la orice doctrină. Credința depășește cu mult mintea sau sentimentele. Ea înseamnă încredere necondiționată în Fiul lui Dumnezeu și predarea înaintea Lui, ca Mântuitor și Domn, a propriei vieți, a întregii ființe.