Sămânța bună

În anul 1812, Napoleon, aflat în fruntea unei armate de cinci sute de mii de soldați, întreprinde o campanie militară în Rusia, aruncând spaimă peste tot poporul. La Moscova se ridică atunci un om credincios care cheamă oamenii să se roage împreună cu el: „Doamne, Dumnezeul Oștirilor, Tu, care l‑ai scufundat pe Faraon și l‑ai făcut de rușine pe Nebucadnețar, privește spre trufia acestui om care se numește Napoleon. Biruința vine de la Tine, Doamne, de la brațul Tău cel înalt. Noi ne punem sub scutul Tău. Ocrotește‑ne, Te rugăm, în Numele Domnului Isus, și apără‑ne!“.

Un sol îi raportează lui Napoleon că la Moscova se fac rugăciuni împotriva lui. „Cu rugăciunile mă voi bate eu?“, răspunde mândru împăratul, „Între mine și Rusia nu rugăciunile vor decide, ci baionetele! Voi năvăli asupra lor și le voi face rugăciunile de rușine“. Dar a fost invers, căci peste Rusia avea să se lase o iarnă cumplită. Rămas doar cu o zecime dintre soldați în viață, Napoleon nu mai face față și se retrage. Victoria rusă este decisivă. Uvertura 1812 a lui Ceaikovski pune în lumină uriașul impact pe care l‑a avut acest război în conștiința rusă.

Ucenicii primesc la plecarea Domnului lor de pe pământ un CEC în alb: „Orice veți cere“. Este, într‑adevăr, foarte larg, însă rugăciunile sunt ascultate numai dacă sunt rostite „în numele Domnului Isus“, nu dacă se învârt în jurul unor dorințe egoiste.

Nu credeți că trebuie să recunoaștem că am acordat prea puțină atenție rugăciunii?