Sămânța bună

Conversațiile noastre constau adesea doar în pălăvrăgeală. Facem schimb de superficialități. Vorbim despre vreme sau punem în discuție ultimele știri. Uneori ne destăinuim despre semenii noștri. Îi vorbim de rău în fața altora, iar pentru a fi totul mai picant, presărăm și câteva cuvinte dure sau sarcastice. Avertizările Bibliei sunt clare cu privire la flecăreli și la vorbe inutile sau dăunătoare: „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci dacă este vreunul bun, pentru zidire“ (Efeseni 4.29).

Cartea Proverbe abundă în avertismente cu privire la pericolul de a vorbi prea mult, arătând însă avantajul de a tăcea: „În mulțimea cuvintelor nu lipsește păcatul; dar cel care își stăpânește buzele este înțelept“ (10.19). „Cine are cunoștință își controlează cuvintele și un om priceput este cu duh calm“ (17.27). „Cine își ține gura și limba își păzește sufletul de necazuri“ (21.23).

Nimic nu ne trădează mai ușor ceea ce suntem ca vorbirea noastră! În spatele unor fapte putem sta mai mult timp ascunși decât în spatele unui cuvânt. Pentru că suntem nevoiți să‑l întrebuințăm, el dă pe față interiorul nostru. Cuvintele sunt fie săgeți, sulițe sau săbii care rănesc, fie mângâieri care încurajează. Să vorbim cuvinte bune și înălțătoare, la momentul potrivit, despre Domnul Isus. „Un om are bucurie prin răspunsul gurii lui și ce bun este un cuvânt la timpul lui!“ (Proverbe 15.23). A‑l asculta pe celălalt dovedește respect, însă puțini oameni se străduiesc să îi asculte și să îi înțeleagă pe ceilalți. „Ca niște mere de aur în coșulețe de argint este un cuvânt spus la timp“ (Proverbe 25.11).