Sămânța bună

Femeia aceasta era bolnavă și suferea de mult timp – o situație tristă și fără nicio licărire de speranță. Consultase mulți medici, dar suferise și mai mult printre ei. Sănătatea, mai exact boala ei, a costat‑o mult: întreaga avere. Nu îi mai rămăsese nimic, decât boala; „ba încă ajunsese mai rău“.

Acum ea aude despre Domnul Isus, Cel care iartă păcatele. Ea crede și vine la El cu chinul vieții ei. Îl atinge – doar din spate, dar bine și atât – fiind convinsă că, dacă I‑ar „atinge măcar hainele“, ar fi putut să fie vindecată. Și nu este dezamăgită, pentru că „îndată a secat izvorul sângelui și a simțit în trup că a fost vindecată de boală“. Înțelege ce se întâmplă cu ea și se prăbușește în fața Domnului, spunându‑I „tot adevărul“. Acum ea este sănătoasă, nu doar fizic, ci și în suflet și în duh. Căci Isus îi spune: „Du‑te în pace“! Iar pacea înseamnă mai mult decât un trup sănătos. „A auzit“, „a venit“, „a atins“, „a cunoscut“ – în acest fel a experimentat ea marea eliberare.

„Așa cum sunt, la Tine vin, / Putere n‑am, Tu‑mi fii sprijin, / Mă spală‑n sângele‑Ți divin: / O, Mielule, eu vin, eu vin!“ – sunt versurile pe care le‑a scris spre dimineață cântăreața Charlotte Elliott, printre lacrimi, după o noapte de zvârcoliri. Cu o seară înainte, predicatorul Cesar Malan, care o ascultase cântând, îi spusese că între ea și o femeie decăzută nu este nicio diferență, dar că se va ruga pentru ea, să își pună talentul în slujba lui Isus! Ea i‑a răspuns aspru, dar n‑a mai putut adormi.