Sămânța bună

Erau anunțate timpuri grele pentru poporul lui Dumnezeu. Anul acesta ei aveau să trăiască din ceea ce mai lăsase vrăjmașul, pentru că era prea târziu să mai semene ceva. În anul al doilea, secerișul avea să fie și mai prost, numai din ceea ce avea să răsară de la sine din rădăcinile care mai aveau viață sau din sămânța care se împrăștiase de la sine. Dar, în al treilea an, teama va dispărea și ei vor fi în stare să se bucure de roadele celor semănate sau plantate.

În înțelepciunea lui Dumnezeu, înseși încercările care ar fi putut zdruncina credința devin un semn care să o confirme și să o încurajeze.

Să presupunem că Biblia nu ne‑ar fi spus mai dinainte nimic altceva decât despre creșterea continuă a dragostei și a sfințeniei, în orice loc unde a fost mărturisit Numele Domnului Isus. Atunci am avea de ce să fim dezamăgiți, după două mii de ani de războaie, de înșelătorii, de pofte și de dușmănii care s‑au înmulțit în toate domeniile… Dar noi nu disperăm, pentru că ni se spune că avem de așteptat exact astfel de situații. Atunci chiar aceste condiții, oricât de dureroase și de umilitoare ar fi, totuși devin un semn pentru noi și ne întăresc credința. Și, oricât de greu ar fi pentru noi să strângem ceva hrană spirituală pentru doi ani, în al treilea va veni bucuria strângerii recoltei! Aceasta va îndreptăți așteptările credinței noastre întemeiate pe Cuvântul care nu trece.