Sămânța bună

În Marcu 10, Domnul Isus întâlnește persoane care, deși consideră că au ochii deschiși, totuși au vederea defectuoasă: fariseii nu înțeleg gândul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie; ucenicii le alungă pe mamele care vin cu copiii la Domnul; tânărul bogat se îndepărtează trist; Iacov și Ioan pretind un loc de cinste tocmai când Domnul le vorbește despre moartea Sa apropiată. Așa este cu orice om care contează pe inteligența lui naturală, pe planurile pe care și le‑a fixat singur, pe propria opinie, într‑un cuvânt, care se conduce după capul lui. Nu își supune gândurile lui voinței Domnului.

Bartimeu este orb. El suferă că nu are vedere, că se află în Ierihon, orașul blestemat, că este dependent de alții pentru a‑și duce viața. Dar el, orb cum este, are o vedere mai bună cu privire la Domnul Isus care trece pe acolo. Îl numește „Fiu al lui David“, un titlu care nu I se recunoștea Domnului de către clasa religioasă de atunci. El strigă cu speranță. Nimic nu‑l poate opri, nici oamenii cu zgomotele lor, nici haina care‑i flutură incomod pe trup. Așa că strigă și, aruncându‑și haina, merge la Isus, contând pe puterea pe care El o are de a‑l scoate din starea de mizerie. Domnul îl întreabă ce anume cere de la El și apoi îi dă vederea.

Biblia, citită și meditată în prezența Domnului, ne dă vederea clară. Să primim, prin credință, învățăturile ei divine, și vom fi vindecați de orbirea noastră. De asemenea, vom fi eliberați de tot ce întunecă vederea primită atunci când am crezut. Ca Bartimeu, să mergem la Domnul Isus!