Sămânța bună

În istoria Angliei, timp de multă vreme, strângerile creștine erau legale numai în incinta bisericilor statului, orice altă adunare fiind interzisă cu desăvârșire. Mulți predicatori din acea vreme vesteau Cuvântul lui Dumnezeu fie în secret în case, fie afară în păduri. Printre ei se număra și Richard Baxter (1615‑1691), care avea obiceiul de a merge cu o seară înainte să repereze locul unde urma să predice a doua zi. Într‑o noapte însă el s‑a pierdut cu totul. După ce a rătăcit mult timp, a ajuns la un conac, unde a cerut indicații despre felul în care să‑și continue drumul. Un servitor i‑a dat de veste stăpânului său. Văzându‑l pe Baxter, proprietarul domeniului s‑a oferit să‑l găzduiască peste noapte, invitându‑l să rămână la el.

Conversând îndelung, gazda a fost foarte impresionată de cunoștințele extraordinare și de înfățișarea onorabilă a oaspetelui său. Dorind să afle mai multe despre el, l‑a întrebat care îi este profesia. Zâmbind, Baxter a răspuns: „Sunt vânător de oameni“. — „Vânător de oameni?“, a întrebat gazda. „Atunci ai picat la țanc! Tu ești omul de care am nevoie. Eu sunt judecătorul acestei regiuni și tocmai am fost numit să‑l arestez pe un anume Richard Baxter, care urmează să țină o strângere ilegală în zonă, mâine dimineață. Vino deci cu mine mâine; o să‑l prindem repede!“

Baxter a fost de acord și a doua zi dimineață au pornit spre locul convenit. Un număr considerabil de oameni așteptau deja în fața casei unde urma să se țină întâlnirea. Ei au fost surprinși recunoscându‑l pe judecător și, speriați, nu au îndrăznit să intre în casă.