Sămânța bună
Salvatorul tânărului căzut la metrou
Fiul lui Dumnezeu, care m‑a iubit și S‑a dat pe Sine Însuși pentru mine.
Galateni 2.20
Wesley Autrey, un meșter constructor în vârstă de 50 de ani, aștepta următorul tren într‑o stație de metrou. Dintr‑odată, un tânăr, studentul Cameron Hollopeter, care se afla chiar lângă el, a avut o criză epileptică și a căzut de pe peron direct pe șine. Luminile garniturii care se apropia erau deja vizibile. Totuși, Autrey nu a ezitat nicio secundă și a sărit după el. Deoarece nu a avut suficient timp pentru a ridica studentul înapoi pe platformă, l‑a tras în șanțul dintre șine și s‑a întins protector peste el. Deși mecanicul de locomotivă a frânat imediat, două vagoane au zburat peste ei doi, la câțiva centimetri de capul lui Wesley Autrey. Scutul metalic al trenului a lăsat dungi murdare pe șapca sa – semn al operațiunii de salvare. Acest om curajos și‑a riscat viața pentru a salva de la moarte o persoană pe care nu o cunoștea deloc.
În urmă cu 2.000 de ani a fost un Om care a mers cu mult mai departe. Isus Hristos a suferit și a murit pe cruce, pentru ca un om nou să fie introdus în slava prezenței lui Dumnezeu, acceptat de El. Ce har măreț! Toți cei care cred pot spune acum: Domnul Isus a suferit și Și‑a dat viața din dragoste pentru mine; El a murit pentru a mă salva de judecata divină și pentru a‑mi da o viață nouă. Prin această moarte, iubirea lui Dumnezeu în Hristos strălucește în toată frumusețea ei în mijlocul adâncului întunecos, în care omul cârmuit de Satan își arată vinovăția pe care nimic nu o poate micșora.
Wesley Autrey a fost onorat pentru fapta sa eroică. Credincioșii devotați Îi vor mulțumi Mântuitorului întreaga lor viață și Îl vor onora o eternitate pentru sacrificiul Lui suprem pentru ei.