Sămânța bună

Purtătorul de cuvânt al unei organizații pro‑eutanasiere a fost întrebat: „Cui îi aparține corpul tău?“. El a răspuns: „Este al meu și numai al meu. Nu îi aparține nici bisericii, nici vreunui partid politic, nici medicinei. Eu sunt cetățean liber de la naștere și cu atât mai mult acum, ajuns la vârstă adultă. Nu am de gând să schimb acest lucru cât sunt în viață și nu voi lăsa să mi se impună ceva – nici de către medici, nici de către familie, nici de către moștenitorii mei“.

Această afirmație este de înțeles, căci nimeni nu are dreptul la viața altuia, însă ea ignoră un fapt, anume că Dumnezeu ne‑a dat viața și, prin urmare, suntem răspunzători înaintea Lui pentru ceea ce facem cu ea. Astfel, fiecare om știe că a fost creat de Dumnezeu, Cel care l‑a cunoscut înainte de concepția sa. Și Dumnezeul care l‑a conceput este, de asemenea, Cel care stabilește ziua morții sale: „Domnul omoară și dă viață“ (1 Samuel 2.6).

Dacă eu aș fi fost întrebat, ca om credincios, cui îi aparține trupul meu, aș răspunde astfel: trupul meu Îi aparține lui Dumnezeu, împreună cu sufletul și cu duhul meu. Prin moartea Sa pe cruce, Isus Hristos a plătit pentru greșelile mele și m‑a adus la Dumnezeu. Prin urmare, nu alții au voie să decidă asupra vieții mele, cum nici eu nu decid cu privire la mine. Eu las grija și responsabilitatea pentru viața și moartea mea lui Dumnezeu, care este Înțelepciune și care mă iubește. Am asigurarea că trupul meu degradat va fi transformat într‑un trup de glorie și, în același timp, îmi amintesc că nu‑mi mai aparțin mie, ci lui Hristos; și mă străduiesc să‑L onorez prin toate faptele și cuvintele mele.