Sămânța bună
Zaharia și Elisabeta
Amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără vină în toate poruncile și rânduielile Domnului.
Luca 1.6
Părinții lui Ioan Botezătorul, Zaharia și Elisabeta, se remarcă printr‑o armonie cu totul deosebită în căsătoria lor, care îi califică pentru a‑i oferi o bună creștere copilului Ioan. Ei erau capabili să‑și îndeplinească împreună îndatoririle de părinți.
Erau drepți înaintea lui Dumnezeu. Este vorba despre un comportament just în viața de zi cu zi. Putem începe să trăim astfel din tinerețe. Dacă învățăm să trăim drept, atunci, cu ajutorul Domnului, vom putea fi un exemplu bun pentru copiii noștri. Ei sunt mult mai atenți la ceea ce facem, decât la ceea ce le spunem.
Umblau fără vină în toate poruncile și rânduielile Domnului. Aceasta este posibil numai când cunoaștem bine Cuvântul lui Dumnezeu și îl punem în practică. Putem începe aceasta de timpuriu, pentru a avea o temelie a credinței. Apoi, ca părinți, le vom putea explica micuților noștri ceea ce spune Biblia. Este o binecuvântare pentru copii când Cuvântul lui Dumnezeu are locul cel mai important în familie. Este bine pentru ei să înceapă să citească propria lor Biblie de la o vârstă mică. Așa pot experimenta că Dumnezeu le vorbește personal. Cineva a parafrazat ascultarea copiilor în modul următor: în primul rând cu bucurie, în al doilea rând imediat, în al treilea rând deplin. Cel mai bun exemplu pentru copii este Isus Hristos. El era perfect în toate privințele, cu toate că avea părinți imperfecți. Copii, urmați‑L pe Domnul Isus în acest fel, iar Dumnezeu vă va binecuvânta!