Sămânța bună

Când telefonul m‑a trezit din somn la ora 5 dimineața, mi‑am amintit că trăim într‑o lume care își cere drepturile. De ce asistenta de la căminul de vârstnici mi‑a dat telefon doar pentru atât, să mă anunțe că socrul meu, deși căzuse din pat, nu se rănise? Practicile omenești cer ca imediat să se aducă la cunoștința rudelor chiar și cele mai neînsemnate lucruri sau să le ceară ajutor. De ce oamenii își pretind drepturile? Pentru că ei doresc să aibă ceea ce simt că face parte din dreptul lor! Multe vieți s‑au distrus, multe relații dintre oameni s‑au rupt și mulți au rămas fără niciun ban, din cauza unor cereri legale. În alte situații, chiar lucrurile nedrepte au ajuns să fie considerate drepte; motivația de bază pentru urmărirea lucrurilor dorite este simplă: „Îmi cer drepturile“.

Dar ce are de‑a face aceasta cu dorința de a sluji? În contrast cu cel care își urmărește drepturile, cel care slujește se gândește la nevoile altora. Dorința lui este să dea, nu să primească. Motivația este dragostea, nu egoismul. Activitatea se mută spre ajutorarea și binele altora, nu spre satisfacerea eului. Domnul Isus este exemplul Slujitorului perfect. El „n‑a venit să I se slujească, ci ca El să slujească și să‑Și dea viața ca preț de răscumpărare pentru mulți“ (Matei 20.28). Deși Domn a toate, El S‑a născut într‑o iesle, a trăit în sărăcie și smerenie și a murit fără judecată dreaptă. Iar drepturile Lui? Le‑a părăsit! Scopul vieții Sale era să‑L glorifice pe Tatăl pe pământ și să sfârșească lucrarea pe care El I‑o dăduse să o facă (Ioan 17.4). Viața noastră oare înseamnă „a lua“, sau „a da“? Suntem luptători pentru a ne obține drepturile, sau slujitori? Domnul Isus ne spune: „Urmează‑Mă“.