Sămânța bună

Pentru a găsi răspuns la problemă, oamenii au început să ardă tămâie în capela din sat, unde se găsea statuia războinicului lor din vechime. Spre marea lor nedumerire, statuia cădea în fiecare noapte. Și au mai remarcat că dumnezeul lor cădea întotdeauna în aceeași direcție, cu capul spre casa unde locuise Lo. Câțiva i‑au scotocit atunci casa lui Lo și au găsit o carte pe care au adus‑o înaintea dumnezeului lor, și i‑au ars tămâie. În sat, un tânăr evanghelist a început să predice evanghelia unor țărani care lucrau câmpul. Dar aceștia, năpustindu‑se asupra lui, l‑au apucat de mâini și de picioare și îl târau, spunând: „Te‑nvățăm noi să mai vii aici cu superstiții!“. Trecând prin fața capelei, au auzit un geamăt. Lăsându‑l pe evanghelist, au găsit o tânără cu piciorul prins sub statuia care căzuse din nou. În timp ce o eliberau, evanghelistul a venit și el la fața locului. „Iată o Biblie!“, a exclamat el. Țăranii îl priveau surprinși, ridicând cartea de jos. — „Cunoști această carte?“ — „Desigur! Este cartea care vorbește despre Domnul Isus Hristos, Dumnezeul care răspunde la rugăciuni ca nimeni altul.“ Nu existau cuvinte mai plăcute pentru urechile lor decât cele rostite de evanghelist. — „Pe cel căruia îi aparținuse cartea l‑am considerat nebun, dar mai târziu am văzut că rugăciunile lui aveau putere. Vorbește‑ne despre Dumnezeul său!“ Scuturându‑și hainele cu dosul palmei, el a început să le spună despre chivotul Domnului și despre dumnezeul filistenilor care cădea cu fața la pământ. Astăzi, acești țărani chinezi sunt creștini. În fiecare seară, la apusul soarelui, 10‑15 dintre ei urcă pe dig, purtând fiecare, în onoarea lui Lo, o săpăligă pe umăr; și acolo își murmură fiecare rugăciunea.