Scripturile în fiecare zi

Toate avertismentele lui Dumnezeu, incluzând tăcerea Lui, au fost zadarnice pentru a trezi con­ştiinţa poporului Său. În cele din urmă soseşte ceasul când actul final de dis­ciplină tre­buie adus la îndeplinire, ceea ce implică acum îm­prăştierea lor printre naţiuni. Aceasta a fost pe­dea­p­sa extremă, pre­co­ni­zată încă de la începutul istoriei lui Israel (Levitic 26.33; Deut. 28.64), întârziată timp de se­cole datorită răbdării divine. Putem să ne gân­dim la cât de mult a costat această decizie pentru inima lui Dum­nezeu. El îl scosese pe acest popor din Egipt. Îi adunase, îi pusese deoparte şi-i condu­sese într-o ţară bună. Şi, iată, acum trebuie să-Şi contramandeze lucrarea şi să-l pună pe acest popor demn de plâns din nou sub jugul din care-i scosese (Ier. 45.4). Dar, ca o ultimă re­sursă a harului, deportarea nu primeşte încă începerea executării. Este încă loc pentru pocăinţă.

Să remarcăm că printre pri­­mele victime figurează locuitorii Galaadului. Numeri 32 a relatat opţiunea dezas­tru­oasă a celor două seminţii şi jumătate, care se aşeza­seră din­colo de Iordan din cauza intereselor lor mate­riale. Des­cendenţii lor se­ceră acum consecinţele tragice ale acelui fapt.

În Iuda împărăţesc succesiv credinciosul Iotam, apoi fiul său, Ahaz, care este, prin contrast, unul dintre cei mai răi împăraţi.