Scripturile în fiecare zi

Azaria (sau Ozia), despre care 2 Cronici 26 ne oferă informaţii detaliate, a sfârşit trist, după o domnie de cincizeci şi doi de ani. Avusese un început bun. La fel se întâmplase mai înainte şi cu tatăl şi cu bunicul său. Să ne amintim că un început bun în viaţa creştină nu ne garan­tează o viaţă fericită până la sfârşit. Să nu ne spriji­nim niciodată pe credincioşia noastră  trecu­tă sau pre­zen­tă, ci pe Domnul, care singur poa­te să ne păzească de orice cădere (Iuda 24).

În timpul acestei vieţi lungi a lui Azaria, la tronul lui Israel urcă, rând pe rând, Zaharia (al patrulea şi ultimul descendent al lui Iehu), apoi Şalum, Menahem, Pecahia şi Pecah. „A făcut ce este rău, ... nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam ...“ consti­tuie refrenul trist care rezumă aceste domnii suc­cesive. Este puţin important cât a reţi­nut istoria lumii despre ei; ceea ce contează pentru întrea­ga viaţă a unui om, inclusiv pentru a mea şi a ta, este apre­cierea divină. „Şi-au pus împăraţi, dar nu prin Mine“ (Osea 8.4). Este un fapt solemn să ve­dem, în această perioadă finală a istoriei împără­ţiei lui Israel, cum Domnul, obosit de atâta necredincioşie, Îşi abandonează poporul, lăsându-l singur (Osea 4.17).